image
Sursa foto: foto simbol

Rusia înfiinţează 17 unităţi militare în sprijinul combaterii COVID-19

Armata rusă a pregătit o rezervă de 17 unităţi militare mixte pentru a sprijini diferite regiuni din ţară în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, a anunţat vineri ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, relatează Agerpres.

Acestea sunt cinci grupuri la nivel de brigadă şi 12 la nivel de regiment, a explicat el.

În plus, au fost create 65 de echipe de terapie intensivă compuse din medici şi infirmieri, 20 dintre acestea activând deja în spitale din Moscova.

Totodată, au fost pregătite 32 de spitale militare pentru a primi pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, a declarat Serghei Şoigu.

În total, peste 300.000 de persoane şi 4.000 de unităţi militare sunt implicate la nivelul armatei ruse în efortul de combatere a epidemiei de coronavirus, în afară de echipamentele speciale, a spus el.

Peste 200 de militari ruşi acţionează în străinătate împotriva epidemiei de COVID-19, a precizat ministrul Şoigu.

Rusia a raportat 68.622 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus până vineri, după creşterea numărului de persoane infectate cu 5.849 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, au fost înregistrate în total 615 decese.

Generalul de armată Serghei Şoigu a declarat că toate instalaţiile militare sunt dezinfectate, iar personalul militar şi civil al forţelor armate este testat pentru coronavirus, după ce mai multe cazuri de infectare au fost detectate în rândurile armatei ruse.

Potrivit agenţiei de presă TASS, au fost diagnosticaţi cu COVID-19 nouă cadeţi de la Universitatea Militară şi 31 de elevi de la şcoala navală Nahimov din Sankt-Petersburg, 14 soldaţi şi un angajat civil de la Şcoala Militară Superioară de Inginerie din Tiumen şi 55 de studenţi ai Academiei medicale militare din Sankt Petersburg.

Mii de militari care au participat la repetiţiile pentru defilarea de la 9 mai pentru marcarea a 75 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste - paradă în cele din urmă anulată de preşedintele Vladimir Putin - se află în prezent în carantină, chiar dacă Ministerul Apărării a refuzat să ofere mai multe detalii cu privire la numărul exact al soldaţilor aflaţi în regim de izolare în propriile unităţi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: