image
Sursa foto: Profimedia

"Si, se puede!". Spaniolii au dezvăluit singura modalitate prin care Leo Messi ar putea juca din nou la Barcelona

Lionel Messi (35 de ani) ar putea reveni la Barcelona, întrucât Xavi (42 de ani) vrea să-l aibă sub comandă și încearcă să îl convingă pe președintele clubului catalan să îi îndeplinească dorința.

Argentinianul mai are aproximativ un an de contract cu PSG, echipă de care aparține până la data de 30 iunie 2023. Deși parizienii vor să îi prelungească înțelegerea, Barcelona vrea să profite de faptul că Messi nu s-a adaptat prea ușor la traiul în capitala Franței.

Conform cotidianului spaniol Marca, scenariul revenirii lui Messi pe Camp Nou ar putea deveni realitate în vara anului următor.

Singura modalitate prin care s-ar întâmpla acest lucru ar fi ca argentinianul să nu-și prelungească înțelegerea cu PSG.

Spaniolii au explicat că, dacă Messi va fi liber de contract în vara lui 2023, conducerea clubului va lua în calcul posibilitatea de a-l readuce pe Camp Nou.

Dacă Messi va alege să semneze prelungirea pe Parc des Princes, Barcelona nu va încerca să negocieze cu clubul parizian, deoarece nu vrea să plătească o sumă de transfer în schimbul "Puricelui".

PSG și-a prezentat la finalul lunii trecute noul echipament de joc principal pentru sezonul 2022/2023.

Așa cum se știa deja încă din aprilie, parizienii au început o colaborare cu firma GOAT, care se ocupă cu comercializarea online a unor produse de îmbrăcăminte și încălțăminte de lux.

În schimbul a 50 de milioane de euro pentru trei ani de colaborare, PSG va include pe toate echipamentele sale numele brandului.

Coincidență sau nu, "GOAT" este un termen cu care Lionel Messi (35 de ani) este deseori asociat, întrucât este un acronim pentru sintagma "greatest of all time", în traducere "cel mai bun din istorie", deși argentinianul nu se consideră astfel.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: