image
Sursa foto: azernews.az

Parlamentul, undă verde pentru creditul de urgență de 234 de mil. de dolari, acordat de FMI în condițiile crizei COVID-19

FMI va acorda Republicii Moldova un împrumut de urgență în sumă de circa 234 de milioane de dolari. Parlamentul a votat ratificarea Acordului Guvernului Republicii Moldova cu Fondul.

Spre deosebire de acordul cu privire la creditul rusesc, cel cu FMI a trecut și cu susținerea opoziției.

„Este prima dată când nu criticăm ajutor necondiționat de reforme. Realizăm seriozitatea problemei. Cum ați reușit să excludeți 7.2 (n.r. - articol din acordul cu Rusia care prevede că împrumuturile persoanelor private din băncile rusești pot deveni datorie de stat) din acest acord? Noi suntem împotriva împrumuturilor păguboase. Zic asta pentru că din cealaltă parte o să fim acuzați de rusofobie”, a comentat Dumitru Alaiba.

„Acum câteva minute ați votat împrumutul din Rusia care este foarte toxic. Diferența față de creditul de la FMI e că acesta nu presupune prevederi prin care hoții de azi și cei de mâine vor fura de la copiii noștri”, a adăugat Igor Grosu.

Împrumutul de la FMI are două componente și va fi utilizat pentru finanțarea deficitului bugetului de stat.

Totodată, prin intermediul instrumentului de finanțare rapidă, Republica Moldova va atrage un împrumut de circa 156 milioane de dolari. Dobânda este de 1,5%, cu o perioadă de grație de 3 ani și 3 luni și o perioadă de rambursare de 1 an și 9 luni. Maturitatea împrumutului este de 5 ani. Suplimentar, Republica Moldova va achita un comision unic de 0,5% din sumă.

Prin intermediul mecanismului de creditare rapidă, țara noastră va accesa un împrumut de la FMI de circa 78 milioane de dolari. Dobânda este de 0%, cu o perioadă de grație de 5 ani și 6 luni. Maturitatea împrumutului este de 10 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: