image
Sursa foto: SIS

DOC // SIS cere blocarea unui site ucrainean: A publicat o știre cu conținut fals privind aprovizionarea cu gaz a Moldovei

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) solicită blocarea site-ului ucrainean censor.net. Potrivit SIS, la 22 octombrie curent, site-ul a publicat o știre cu conținut fals. Informațiile false difuzate pe site-ul respectiv fac referire la aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova.

În conformitate cu Dispoziția nr.1 din 22.10.2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale a RM, Serviciul a identificat site-ul censor.net, care la 22.10.2021 a publicat o știre cu conținut fals.

Extras din conținutul articolului: „acordarea gazului pentru Moldova reprezintă o parte din afacere, în rezultatele căreia Procuratura Generală din a Republicii Moldova trebuie să claseze dosarul cu privire la răpirea ex-judecătorului Ceaus”.

De menționat, că în urma analizei spațiului informațional al RM, se constată amplificarea impactului informațiilor respective în contextul în care articolul a fost distribuit de către agenția de presă „Komsomolskaya Pravda” (www.kp.md).

În context, Serviciul solicită resurselor on-line care au distribuit/preluat informațiile vizate, eliminarea acestora.

Totodată, în vederea diminuării impactului știrilor false, SIS îndeamnă în cazul identificării acestora precum și a conturilor false utilizate pe rețelele de socializare utilizate în distribuirea intensă a dezinformărilor, să transmiteți informația în adresa Serviciului de Informații și Securitate, la adresa de e-mail: [email protected] precum și să raportați publicațiile și conturile administratorilor rețelei de socializare utilizate.

sis.mdsis.md
sis.mdsis.md
sis.mdsis.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: