image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Latifundiar milionar în fruntea BNM; Armașu are 174 de terenuri, iar în 2020 a avut venit de aproape 6 milioane de lei (DOC)

174 de terenuri agricole, aproape trei milioane de lei doar venit salarial și mai multe conturi și depozite bancare. Este vorba despre averea Guvernatorului Băncii Naționale, Octavian Armașu.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Armașu a obținut anul trecut 1,9 milioane de lei salariu de la Banca Națională, adică 160 de mii de lei lunar. Pe lângă aceasta, Octavian Armașu a obținut aproape un milion salariu și de la compania Bayer SRL.

Guvernatorul Băncii Naționale a avut venituri sub formă de dobândă și din 7 depuneri la bănci, indicând și alte 21 de conturi și depozite bancare pe numele său și al altor membri ai familiei.

În 2020, Octavian Armașu a mai obținut 122 de mii de euro din vânzarea a două imobile și a cotelor-părți în alte două imobile.

Un venit de 300 de mii de lei a obținut și din darea în arendă a terenurilor agricole.

Guvernatorul BNM mai deține un apartament de peste 100 de m.p., o vilă, un garaj, indicând și „alte averi imobile” mai mici.

Armașu are și o mașină de 45 de mii de euro, din 2017, achiziționată în anul fabricării.

În declarația sa, guvernatorul indică și cote-părți sau acțiuni la Franzeluța, la Banca de Economii (în lichidare) și la Agro-SZM SRL.

Cumulând veniturile de anul trecut, suma ajunge la peste 5,8 milioane de lei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: