image
Sursa foto: nobelprize.org

A fost decernat Premiul Nobel pentru Medicină; Descoperirea revoluționează lupta împotriva cancerului

Laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină din 2018 sunt James P. Allison şi Tasuku Honjo pentru descoperirea unei terapii împotriva cancerului prin inhibarea reglării negative a sistemului imunitar.

Prin stimularea capacităţii inerente a sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase, laureaţii din acest an au stabilit un nou principiu pentru terapia împotriva cancerului.

James P. Allison a studiat o proteină cunoscută pentru funcţia ei ca „frână” pentru sistemul imunitar. A realizat potenţialul eliberării frânei şi declanşării sistemului imunitar împotriva celulelor tumorii. Apoi, a dezvoltat conceptul pentru o nouă abordare de tratare a pacienţilor.

În paralel, Tasuku Honjo a descoperit o proteină a celulelor imunitare şi, după o atentă explorare a funcţiilor, a ajuns la concluzia că şi aceasta operează ca o frână, dar având la bază un alt mecanism. Terapiile bazate pe această descoperire s-au dovedit a fi extrem de eficiente împotriva cancerului.

Allison şi Honjo au arătat cum diferite strategii de inhibare a frânelor sistemului imunitar pot fi folosite în tratarea cancerului. Descoperirile celor doi laureaţi constituie un element esenţial în lupta împotriva acestei maladii.

Peste 200 de laureaţi ai Premiul Nobel pentru Medicină de-a lungul timpului

Laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină în 2017 au fost Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young pentru descoperirile lor în controlarea mecanismelor moleculare ale ritmului circadian.

Cu un an mai înainte, Premiul Nobel pentru Medicină din 2016 a fost acordat japonezului Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea mecanismului autofagiei.

În 2015, Premiul Nobel pentru Medicină a fost caştigat de William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) pentru descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermi cilindrici, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind o nouă terapie împotriva malariei.

Începând din anul 1901 au fost 214 laureaţi, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină fiind acordat de 108 ori, cu excepţia anilor: 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941 and 1942. Conform statutului Fundaţiei Nobel, acest premiu nu este acordat în anul în care nici una dintre lucrările nominalizate şi luate în considerare nu este de natură să aducă beneficii umanităţii.

Cel mai tânăr laureat de până acum a fost medicul canadian Frederick G. Banting considerat, împreună cu fiziologul american Charles Best, ca descoperitor al insulinei şi care avea 32 de ani când a primit Nobelul pentru Medicină, în anul 1923.

Cel mai în vârstă laureat al Premiului Nobel pentru Medicină a fost Peyton Rous, care avea 87 de ani când i-a fost atribuit premiul pentru descoperirile făcute în domeniul oncovirusurilor, în anul 1996.

Sezonul Nobel 2018 va continua, marţi (2 octombrie), cu premiul Nobel pentru Fizică.

Miercuri (3 octombrie) va fi decernat premiul Nobel pentru Chimie, iar vineri (5 octombrie) va fi anunţat Nobelul pentru Pace. Nobelul pentru Literatură de anul acesta va fi amânat pentru 2019.

Premiul Nobel pentru Economie va fi decernat luni, 8 octombrie.

Laureatul va primi o medalie din aur şi un premiu în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (circa un milion de euro).

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Numele nominalizaţilor şi alte informaţii despre aceştia sau despre procesul de selecţie nu pot fi făcute publice timp de 50 de ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: