image
Sursa foto: Twitter/ Ghozali_Ghozalu

Cum a devenit un student milionar dintr-o distracție, scoțându-și la vânzare selfie-urile

Un student din Indonezia s-a îmbogățit nesperat după ce a transformat o colecție de selfie-uri în jetoane nefungibile (NFT), ca să se distreze.

Sultan Gustaf Al Ghozali, care studiază informatica, și-a făcut aproape 1.000 de fotografii stând în fața computerului în decurs de 4 ani, iar acum le-a transformat în NFT, articole digitale unice care pot fi cumpărate, vândute și stocate.

Tânărul de 22 de ani a stabilit inițial un preț de 3 dolari pentru un NFT, dar foarte repede valoarea lor a crescut vertiginos, după ce au atras atenția unor comercianți de criptomonede. Acum, o imagine se vinde cu 10.000 de dolari, relatează The Independent.

„Mi-am încărcat fotografia ca NFT, lol”, a scris el distrat pe Twitter pe 10 ianuarie. A doua zi a revenit cu un alt mesaj: „Nu pot să cred că oamenii mi-au cumpărat fotografiile NFT, s-au vândut deja 35 într-o singură zi”.

Până la urmă, în prima zi a vândut peste 200 de NFT-uri cu selfie-urile sale, iar alte sute au fost tranzacționate în zilele următoare pe platforma OpenSea.

„Mă gândeam că ar putea fi amuzant dacă ar fi colecționari de selfie-uri, dar nu m-am gândit niciodată serios că cineva ar dori să cumpere selfie-urile. De aceea am cerut doar 3 dolari”, a declarat Ghozali.

Selfie-urile sale se vând acum cu până la 12.500 dolari bucata, întreaga colecție, numită Ghozali Everyday, fiind evaluată la aproximativ 1,2 milioane de dolari.

Autoritățile fiscale locale l-au contactat deja prin intermediul Twitter pentru a-l informa că trebuie să plătească taxele, iar el încă se gândește cum să facă asta, pentru că încă nu le-a spus părinților despre noua sa avere, scrie digi24.ro.

„Ca să fiu sincer, încă nu am curajul să le spun părinților mei, ei s-ar întreba de unde am luat banii”, a explicat studentul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: