image
Sursa foto: Profimedia

Napoli, cea mai tare echipă din grupele UEFA Champions League, după ce a ”măcelărit-o” pe Ajax

Napoli are un start de sezon fantastic! Pe primul loc în Serie A, trupa lui Luciano Spalletti (63 de ani) a devenit echipa cu cele mai bune cifre din grupele UEFA Champions League după recitalul cu Ajax, 6-1.

Fără nume mari în lot, dar cu un grup unit, Napoli și-a continuat parcursul excelent din această ediție a UCL și la Amsterdam, după ce le-a învins în prealabil fără drept de apel pe Liverpool, 4-1, și pe Rangers, 3-0.

Astfel, gruparea din sudul Italiei are maximum de puncte după trei meciuri și golaveraj 13-2, cel mai bun din competiție până acum. Club Brugge și Bayern Munchen au adunat de asemenea nouă puncte în primele trei jocuri din Champions League, însă au golaveraj 7-0, respectiv 9-0.

Italienii pot fi egalați sau chiar întrecuți la golaveraj de patru echipe care evoluează miercuri în etapa a treia a grupelor celei mai galonate competiții intercluburi, dar este dificil.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, Real Madrid ar trebui s-o învingă pe Șahtior Donețk la cel puțin șase goluri diferență, la fel și Manchester City pe FC Copenhaga, iar Benfica sau PSG, care se întâlnesc în meci direct, să câștige la opt goluri.

Revelația din angrenajul lui Napoli este Khvicha Kvaratskhelia (21 de ani), gruzinul transferat în această vară de la Dinamo Batumi pentru 10 milioane de euro. În câteva luni, cota sa a crescut cu 20 de milioane de euro, de la 15 la 35 de milioane. Reamintim, în această seară Jurnal TV va transmite meciul Real Madrid - Șahtior Donețk. Partida de pe Bernabeu va începe de la ora 22.00.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: