image
Sursa foto: Jurnal.md

VIDEO: La un an de activitate al Guvernului, mulți oameni consideră că direcția de dezvoltare este cea corectă

La un an de activitate a Guvernului Gavrilița, oamenii susțin că au început să vadă schimbări. Totuși, unii rămân nemulțumiți și spun că este încă mult de muncit pentru ca oamenii să simtă bunăstarea la ei în buzunare și în case. Cetățenii vor salarii și pensii mai mari, iar cea mai importantă preocupare a lor este iarna care vine.

Majoritatea ne-au spus că nu-și pierd speranța și că așteaptă măsuri mai hotărâte din partea guvernanților în sensul creșterii veniturilor populației.

Mulți consideră însă că, în pofida crizelor, guvernanții ar trebui să recitească promisiunile pe care le-au făcut în campania electorală și să-și dinamizeze activitatea.

Oamenii sunt convinși că direcția de dezvoltare este cea corectă, dar că e nevoie de timp și multă muncă.

Guvernul Gavrilița a fost învestit pe 6 august 2021 cu votul a 61 de deputați PAS în cadrul unei ședințe extraordinare a Parlamentului. Ca priorități, Guvernul și-a stabilit atunci gestionarea pandemiei, reformarea justiției și creșterea veniturilor populației.

Noutăţile partenerilor

comentarii: