image
Sursa foto: sport.es

Barcelona i-a găsit în timp record înlocuitor lui Iniesta: Catalanii vor plăti clauza de reziliere

Barcelona vrea să îşi securizeze încă de pe acum linia de mijloc. Plecarea lui Iniesta lasă un gol imens în echipa lui Valverde, iar catalanii sunt gata să achite clauza de reziliere a lui Fabian Ruiz (Betis). Pe fir a intrat şi Real, astfel că gruparea blaugrana nu vrea să rişte nimic şi va achita suma aferentă mutării în cel mai scurt timp.

În vârstă de 22 de ani, mijlocaşul de la Betis a avut în acest sezon evoluţii excelente. Fabian Ruiz este văzut de Ernesto Valverde drept mijlocaşul care poate consolida şi mai mult linia mediană a grupării catalane. De altfel, mundodeportivo.com anunţase de acum două săptămâni că Fabian Ruiz se află în capul listei cu achiziţii a Barcelonei pentru sezonului următor.

Discuţiile dintre cele două cluburi s-au intensificat în ultimele zile, anunţă tribuna.com, mai ales că de fotbalist a început să se intereseze şi marea rivală, Real Madrid. Astfel, şansele ca Fabian Ruiz să ajungă la FC Barcelona sunt mari. Văzut foarte asemănător cu "Dos Andres", mijlocaşul ar avea şanse să joace titular, dacă ţinem cont că Andres Iniesta va pleca în China, Andre Gomes nu a rupt gura târgului şi a recunoscut că vrea să plece, iar Denis Suarez nu s-a impus. În plus, sosirea lui Arhur Melo de la Gremio nu este bătută în cuie.

Pe 31 ianuarie, Betis a anunțat reînnoirea contractului lui Fabian până în 2023, prelungind vechea înţelegere cu încă trei sezoane. Până atunci, clauza de reziliere a fost de 15 milioane de euro, dar acum a ajuns la 30 milioane. O sumă pe care Barca ar putea-o achita fără probleme. Conform sursei citate, catalanii ar putea să anunţe oficial mutarea imediat ce fereastra de transferuri se deschide.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: