Proiectul de lege privind instituirea indemnizaţiei pentru carantină unuia dintre părinți care au copii în vârstă de până la zece ani, în cazul în care, ca urmare a situației epidemiologice, este sistată activitea instituțiilor de învățământ nu este susținul de Guvern. Avizul urmează să fie aprobat în ședința Executivului din 13 mai, anunță bizlaw.md.

În aviz se menționează că potrivit normelor legale în vigoare, dacă serviciul de sănătate publică, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, propune suspendarea temporară din funcţie a salariaţilor care au fost în contact cu persoane cu boli contagioase, certificatul medical se eliberează, în modul stabilit, de către medicul de familie conform indicaţiilor medicale şi epidemiologice. În acest caz, asiguratul are dreptul la indemnizaţie pentru carantină. Aceasta se acordă persoanei căreea i se interzice să îşi continue activitatea din cauza carantinei pe o durată stabilită în certificatul de concediu medical, întocmit conform legislaţiei.

Totuși, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei menționează că îngrijirea și supravegherea copiilor de până la zece ani, în perioada de pandemie, nu reprezintă situația de carantină prevăzută de lege. Carantina presupune izolarea preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu persoane cu boli contagioase, institută de serviciul de sănătate public

Totodată, autoritățile menționează că în sistemul public de asigurări sociale, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în bani sau în natură ce se cuvin persoanelor asigurate, corelative contribuţiilor de asigurări sociale achitate și se acordă sub formă de pensii, indemnizaţii, ajutoare şi sub alte forme prevăzute de lege. Acestea au scopul de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor ca urmare a survenirii riscurilor asigurate ca vârsta, dizabilitatea, accidentele de muncă, bolile, maternitatea, pierderea locului de muncă sau decesul or, situația propusă spre reglementare nu reprezintă risc asigurat.

Un alt motiv invocat de Guvern pentru respingerea propunerii este faptul că inițiativa are impact asupra bugetului asigurărilor sociale de stat și necesită identificarea mijloacelor financiare suplimentare din bugetul de stat pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, al căror cost pe termen mediu și lung nu este estimat. Conform prevederilor articolului 131 alineatul (6) din Constituția Republicii Moldova, nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.