image
Sursa foto: foto simbol

Festival dedicat berii la Wuhan pentru a stimula economia nocturnă a metropolei

Un festival dedicat berii va avea loc sâmbătă în oraşul chinez Wuhan, grav afectat de pandemia de COVID-19, au informat joi autorităţile locale, potrivit Xinhua, relatează Agerpres.

Programat să dureze o săptămână, festivalul este primul eveniment de divertisment şi de consum la scară largă, după ridicarea carantinei pe 8 aprilie, cu scopul de a stimula economia nocturnă a oraşului, a precizat Dai Lichun, directorul biroului de comerţ al districtului Dongxihu din Wuhan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Festivalul se va desfăşura în 29 de locaţii, acoperind principalele cartiere de afaceri şi locuri pitoreşti din acest oraş de peste 10 milioane de locuitori.

Autorităţile din Wuhan speră să revitalizeze sectoarele de catering, cultură, turism şi afaceri, pentru a stimula atât încrederea consumatorilor, cât şi pe cea a întreprinderilor şi a da un impuls economiei nocturne, a precizat Dai.

Pentru acest festival, autorităţile au creat echipe speciale pentru a asigura implementarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, furnizarea materialelor sanitare necesare şi transportul în timpul festivalului, a completat oficialul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: