image
Sursa foto: Jurnal.md

Priorități pe timp de ciumă: După havuzul de 4,2 milioane de lei, primăria anunță amenajarea unui scuar de milioane

În timp ce medicii din RM se confruntă cu lipsa de echipamente și autoritățile nu au majorat salariile celor care luptă în prima linie cu pandemia așa cum au promis, pretura sectorului Râșcani a capitalei anunță o licitație de achiziție a serviciilor de amenajare a unui scuar pe str. Kiev din capitală în sumă de 1 939 670 de lei. Cu o săptămână în urmă și primăria capitalei a anunțat o licitație de achiziționare a lucrărilor de construcție a unui havuz în parcul „La Izvor” pentru care urmează a fi cheltuite 4,2 milioane de lei.

Informația referitor la lucrările de pe str. Kiev a fost dată publicității de consilierul liberal Veronica Herța.

Ofertele agenților economici pentru amenajarea scuarului din sectorul Râșcani sunt așteptate, conform anunțului, în perioada 13-21 aprilie. Amenajarea presupune reabilitarea unui gazon, dar și instalarea unor bănci, inclusiv a unui monument, fără a se specifica despre ce monument este vorba.

„În aceste zile, când toate forțele și resursele autorităților trebuie să fie concentrate pe asigurarea sistemului medical și a medicilor care sunt în prima linie, acum când toți suntem conștienți că încasările în buget în următoarea perioadă vor fi cu mult mai mici decât estimările, grijile lui Ion Ceban sunt cu totul altele. În cinstea cui va fi acest monument, în caietul de sarcini nu se spune. Dar oare chiar acestea sunt prioritățile autorităților? Din acești bani, medicii din instituțiile medicale municipale ar putea cel puțin să primească un ajutor de 1000 de lei fiecare”, menționează Veronica Herța. Consilierii liberali au cerut stoparea acestei licitații.

licitatielicitatie
licitatielicitatie

Criticat pentru decizia de a construi și un havuz de peste 4,2 milioane de lei pe timp de pandemie, sâmbătă, 4 aprilie, primarul Ion Ceban a declarat că lucrările ar putea fi oprite în situațiile de urgență, „dacă autoritățile capitalei vor decide că este nevoie de acest lucru”. Ulterior el a declarat că lucrările de construcție a havuzului rămân a fi o prioritate a primăriei pentru anul 2020 și că procesul de achiziție a lucrărilor nu va fi stopat

Amintim că săptămâna trecută premierul Ion Chicu a declarat, cu referire la austeritatea bugetului că vor fi operate modificări la buget, fiind tăiate anumite cheltuieli care nu sunt prioritare, precum mașini, mobilă, computere etc. Premierul a spus că acest lucru se va întâmpla fie la propunerea ministerelor de profil, fie la indicația Ministerului Finanțelor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: