image
Sursa foto: Jurnal.md

Curtea Constituțională precizează procedura de numire a judecătorilor

Consiliul Superior al Magistraturii va numi judecătorul în funcție până la atingerea plafonului de vârstă fără vreo evaluare suplimentară. Dacă vor exista suspiciuni rezonabile care pun la îndoială integritatea sau suspiciuni de încălcare a legislației, CSM poate sesiza Inspecția Judiciară pentru un control al candidatului. În cazul în care suspiciunile nu sunt confirmate, Consiliul va asigura numirea în funcție a magistratului până la atingerea plafonului de vârstă.

Prevederile se conțin într-o hotărâre emisă de către Curtea Constituțională, transmite IPN. Curtea a fost sesizată de fostul deputat Sergiu Litvinenco, actualmente ministru al justiției. El i-a solicitat Înaltei Curți să explice modul în care Consiliul Superior al Magistraturii poate refuza să-i propună președintelui țării un judecător pentru a fi numit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Autorul unei alte sesizări, ex-judecătorul Nicolae Pasecinic, a precizat că un articol din Legea privind statutul judecătorului afectează independența magistraților care trebuie numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, precum și principiul statului de drept.

Curtea a reținut că în Constituție nu este prevăzută expres o competență a CSM de a numi în mod discreționar judecătorii în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Totuși, o asemenea competență poate fi dedusă în baza principiului autoadministrării judecătorești, precum și în baza textului constituțional: „se numesc în funcție de președintele Republicii Moldova, la propunerea CSM”.

„Un judecător ar putea să eșueze nu doar din cauza neîntrunirii condițiilor prevăzute de lege, ci și întrucât Consiliul îl poate respinge în mod discreționar, în pofida faptului că a fost evaluat pozitiv de Colegiul de evaluare”, a remarcat președinta CC, Domnica Manole, într-un briefing de presă. Curtea a constatat că competența Consiliului de a decide discreționar numirea judecătorilor în funcție până la atingerea plafonului de vârstă nu-și găsește o justificare reală, astfel încât să fie garantat echilibrul corect între principiul autoadministrării judecătorești și încrederea în sistemul judiciar.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial. Judecătorii Serghei Țurcan și Nicolae Roșca au formulat opinii separate, care încă nu au fost publicate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: