image
Sursa foto: ecopolitic.ro//foto simbol

Veteranii de război vor putea cere ajutor pe perioada stării de urgență la o linie telefonică lansată de Ministerul Apărării

Ministerul Apărării a creat o celulă de criză responsabilă de gestionarea problemelor veteranilor de război și celor ai structurilor de forță, familiilor celor căzuți, văduvelor de război, care necesită asistență sporită pe perioada stării de urgență.

Instituția a înființat o linie telefonică de încredere VETERAN, la care aceștia pot solicita ajutor în perioada măsurilor de prevenire a pandemiei COVID-19.

Astfel, veteranii pot suna la numerele de telefon: 022 25 20 65, 022 25 21 78, între orele 8.00-17.00 (de luni până vineri), sau la numărul de telefon mobil 060705138, 24/24.

De asemenea, linii telefonice locale vor funcționa în cadrul fiecărui Centru Militar Teritorial sau Secție Administrativ Militară din toate raioanele sau municipiile.

De menționat că funcționarea sistemului de comunicare și informare la nivelul Celulei de Criză/punctelor de contact raionale/municipale este asigurată de Centrul Operațional de Comandă și Centrul Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: