image
Sursa foto: Getty Images

Planurile La Liga, date peste cap de ministrul sănătății: Când am putea avea din nou fotbal în Spania

Președintele La Liga, Javier Tebas, a anunțat că fotbalul din Spania trebuie să se reia neapărat în următoarea perioadă pentru a evita pierderi de aproape un miliard de euro. Acesta a avansat și trei date pentru startul competiției.

Planurile La Liga au fost însă date peste cap de ministrul sănătății din Spania, Salvador Illa. Tebas a anunțat că și-ar dori ca Primera Division să se reia pe 29 mai, 7 iunie, sau, cel mai târziu, 28 iunie. Illa susține că fotbalul nu se va putea relua până în vară.

”Nu pot să spun acum dacă fotbalul profesionist s-ar putea relua până în vară. Ar fi o imprudență din partea mea să zic asta. Va trebui să vedem cum evoluează lucrurile pentru a vedea dacă anumite profesii își vor putea relua activitatea.

Momentan este un ordin dat de Ministerul Sănătății legat de activitățile în grup, incluzând aici și fotbalul profesionist”, a declarat Salvador Illa.

Spania este cea mai afectată țară din Europa de noul coronavirus, SARS-CoV-2. 226.629 de cazuri de COVID-19 s-au înregistrat până acum în Spania, dintre aceștia, 23.190 au murit, iar 117.727 s-au recuperat.

Cea mai afectată țară din lume, de COVID-19, este SUA. Americanii au înregistrat 987.322 de cazuri, dintre care 55.415 au murit, iar 118.781 s-a recuperat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: