image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO: Andrei Spânu: „Ne așteaptă o iarnă complicată, dar Guvernul se pregătește de orice scenariu”

Vicepremierul a menționat că Guvernul ia în calcul minim trei scenarii ale unei eventuale crize energetice: dacă Gazprom ar decide să reducă consumul cu 35%, așa cum s-a întâmplat și în octombrie 2021, iar RM a trecut deja printr-un astfel de scenariu. Un alt scenariu ar fi reducerea cu 50% a livrărilor de gaze și cel mai complicat scenariu ar fi dacă concernul rus ar decide să sisteze în întregime volumele de gaz pentru RM, așa cum s-a întâmplat și în Bulgaria, Finlanda sau Letonia. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV

„Este adevărat, ne așteaptă o iarnă complicată, o iarnă cu foarte multe incertitudini. Dacă vom avea reduceri la prețul gazului, contractul cu Gazprom va continua și nu va fi foarte complicat. Noi însă nu cunoaștem acest lucru. Comportamentul acestei companii, din păcate, nu poate fi prevăzut”, a spus Spânu.

Vicepremierul a precizat că în această primăvară a trimis două scrisori concernului „Gazprom” în care a solicitat o clarificare, iar în iulie a mai trimis o solicitare, solicitând inclusiv o videconferință, pentru a discuta livrările din această toamnă.

Or, conform contractului, cu două luni înainte de exprirarea volumelor agreate, trebuie să se decidă următoarele volume. Dacă nu există nicio pretenție din nicio parte atunci aceleași volume care au fost anul trecut se confirmă în următoarele 12 luni. Acest lucru ar trebui să se întâmple până la 1 septembrie, curent.

„Până la 1 septembrie va trebui să vedem care este decizia Gazprom dacă decid să ofere aceleași volume, să le micșoreze ori să le sisteze”, a spus Andrei Spânu.

Potrivit vicepremierului, Gazprom nu ar avea motive serioase pentru a reduce ori a sista livrarea de gaze. Auditul datoriei pe care s-a angajat să-l facă Republica Moldova e mai mult unul formal.

„Noi am făcut tot posibilul ca angajamentele contractuale să fie respectate. Nimeni nu a știut că se va începe un război și că va fi atât de dificil să găsim o companie care să vrea să facă un audit. Agenția Proprietății Publice este însă la etapa finală și se pare că am găsit câteva companii care sunt gata. S-ar putea ca săptămâna viitoare să fie semnat deja un contract cu inițierea acelui audit”, a mai spus vicepremierul.

Emisiunea „Cabinetul din umbră” poate fi urmărită integral mai jos.

Noutăţile partenerilor

comentarii: