image
Sursa foto: Getty Images

Fiul de numai zece ani al lui Cristiano Ronaldo are probleme cu poliția portugheză

Poliția portugheză îl investighează pe fiul de 10 ani al lui Cristiano Ronaldo, pe motiv că a fost filmat când conducea singur un jet ski.

Filmarea a fost făcută la sfârșitul săptămânii trecute, în Madeira. Totul a plecat de la o postare pe Instagram a surorii mai mari a lui Cristiano Ronaldo, Elma.

Aceasta a făcut public totul, ba chiar s-a mândrit cu ”talentele” nepotului ei, Cristiano Ronaldo Jr., care a împlinit zece ani pe 17 iunie și acum va avea probleme cu legea.

Între timp, Elma a șters clipul de pe contul ei, numai că acesta apucase deja să se viralizeze. Mai mult, Cristiano Ronaldo și mama acestuia, Dolores Aveiro, au distribuit postarea Elmei, fără să realizeze ilegalitatea.

Secvența a avut loc, potrivit presei portugheze, în sudul insulei Madeira, la Paul do Mar.

Poliția locală investighează incidentul și va stabili cât de mare va fi amenda pe care o va primi Cristiano Ronaldo Jr.. Conform legii din Portugalia, este nevoie de permis pentru a conduce un ski jet și doar adulții peste 18 ani îl pot obține.

Fiul starului de la Juventus ar putea fi amendat cu o sumă între 300 și 3.000 de euro. Pățania lui Cristianinho, așa cum e alintat juniorul lui Ronaldo, a provocat reacții vehemente pe rețelele de socializare.

”Ce lipsă de responsabilitate! Atât de tânăr și conduce un ski jet”, a fost doar unul dintre miile de comentarii postate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: