Se pare că oficialii UEFA se gândesc să organizeze câte un "final four" pentru fiecare competiție, după modelul din handbal.

Reprezentanții UEFA vor avea o întâlnire video marți, în care vor stabili soarta Champions League și Europa League, dar și ce se va întâmpla cu EURO 2020.

Forul european vrea să propună ca ultimele patru echipe rămase în competiție să dispute meciurile în același oraș. În ceea ce privește UCL, orașul ar fi Istanbul, în timp ce pentru UEL ar fi Gdansk. Cele două orașe sunt cele în care sunt programate finalele.

Semifinalele ar urma să nu mai fie tur-retur, ci să se joace într-o singură manșă. De asemenea, finala ar avea loc doar câteva zile mai târziu.

Mai mult, presa din Anglia susține că EURO 2020 ar putea să nu mai aibă loc în această vară, ci să fie decalat până vara viitoare, ca să permită echipelor de club să termine competițiile din care fac parte.

Multe dintre campionatele din întreaga lume și-au amânat meciurile până pe 3 sau 4 aprilie, însă este foarte puțin probabil ca partidele să poată fi reluate atât de devreme.