Potrivit unei declaraţii privind unitatea limbii române, „Academia Română a luat act, cu îngrijorare, de noile încercări de a introduce în uzul oficial, în Republica Moldova şi în alte regiuni vecine locuite de români, noţiunea inexistentă de „limbă moldovenească", susţinută în trecut de propaganda sovietică şi reluată, în prezent, de anumite cercuri interesate politic".

Forul academic precizează: „Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviştii români şi străini, care au stabilit exact statutul şi rolul său. Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte şi mai multe graiuri. Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân şi cel istroromân. Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării, şi care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme: graiul ardelenesc (transilvănean), bănăţean, bihorean (crişean), maramureşean, moldovean, muntean, oltean etc. Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpaţi, la vest, Nistru (pe alocuri şi dincolo de Nistru), la est, Ceremuş, la nord şi Milcov, Dunăre şi Gurile Dunării, la sud. Prutul nu reprezintă o graniţă lingvistică sau dialectală şi, în consecinţă, limba vorbită de o parte şi de alta a acestui râu este aceeaşi, anume limba română".

Biroul Prezidiului Academiei Române, care semnează această declaraţie, format din academicienii Ioan-Aurel Pop, preşedinte, Bogdan Simionescu, vicepreşedinte, Victor Spinei - vicepreşedinte, Răzvan Theodorescu . vicepreşedinte, Victor Voicu - vicepreşedinte, şi Ioan Dumitrache - secretar general, a subliniat:

„Graiurile limbii române asigură unitatea limbii şi sunt inteligibile tuturor românilor. Limba literară, născută din secolul al XVI-lea încoace, este limba standard care se învaţă în şcoală şi care subliniază - în România, în Republica Moldova şi oriunde în afara acestor state - patrimoniul lingvistic comun. Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unităţii limbii române, aşa cum noţiunile de moldovean şi de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureşenii, bănăţenii etc. sunt, în acelaşi timp, şi români, aşa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni şi români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni şi normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveţia este stat, nu există vreo limbă elveţiană inventată din motive politice. Austria are o statalitate veche şi recunoscută, dar limba studiată în şcolile austriece nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană".

Conform academicienilor români, „învăţaţii moldoveni, de la Miron Costin şi Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu şi Alexandru Philippide, au folosit constant noţiunea de limbă română şi nu pe cea de „limbă moldovenească“. Cei mai importanţi teoreticieni ai numelor de român (românesc) şi România au fost moldovenii. Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!“. Este adevărat că astăzi există statul, recunoscut în plan internaţional, Republica Moldova, dar limba majorităţii populaţiei sale este limba română, exprimată în frumosul grai moldovenesc. Istoria şi realitatea nu pot urmări decât criteriul adevărului omeneşte posibil, iar acest adevăr vorbeşte clar şi fără echivoc despre limba română, vorbită şi scrisă cu alfabet latin pe ambele maluri ale Prutului".

Reprezentanţii forului spun că noţiunea de „limbă moldovenească", dincolo de inexistenţa realităţii pe care tinde să o denumească, intră în contradicţie cu întreaga istorie culturală a regiunilor răsăritene ale spaţiului locuit de români şi ameninţă să excludă din zestrea spirituală a ramurii răsăritene a poporului român pe cei mai mari scriitori ai săi, care s-au considerat invariabil români şi care au scris exclusiv în limba română”, scrie News.ro.

„A promova ideea unei limbi „moldoveneşti“, distincte de cea română, nu este numai o denaturare a unei realităţi culturale şi identitare documentată în toate sintezele lingvistice, istorice şi literare, ci şi o manipulare ideologică pe care comunitatea internaţională nu o va accepta niciodată. Limba unui popor e parte definitorie a identităţii sale; de aceea, instrumentalizarea ei ideologică prin politici lingvistice tendenţioase nu poate modifica o realitate care se sprijină pe o tradiţie de secole şi mai ales nu poate anula o identitate pe care românii din Republica Moldova o simt ca definitorie: aceea a apartenenţei la spaţiul lingivistic şi cultural românesc. Drept consecinţă, Academia Română sprijină necondiţionat poziţia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, a institutelor sale de profil, privitoare la statutul limbii române ca limbă istorică şi oficială a statului", se arată în declaraţie.