image
Sursa foto: Profimedia Images

Regatul Unit anunță că respinge ultimatumul UE pentru retragerea legii care modifică unilateral acordul Brexit

Guvernul britanic respinge ultimatului Uniunii Europene cu privire la anularea planurilor sale de a modifica acordul Brexit negociat între cele două părți la sfârșitul lunii ianuarie, în ciuda faptului că europenii au avertizat că vor uza de căi legale dacă această lege va intra în vigoare, relatează Agerpres.

Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE, a declarat că a respins cererea exprimată de vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic: „Am transmis foarte clar că nu vom retrage această legislaţie, iar el a înţeles acest lucru. Dar de asemenea am subliniat importanţa vitală a realizării de progrese”, le-a spus Gove jurnaliştilor.

Regatului Unit a primit termen din partea Uniunii Europene să renunțe la proiectul său de lege prin care modifică acordul Brexit și nesocotește o parte din prevederile sale, printre care și cele cu privire la Irlanda de Nord, până la sfârșitul lunii. Legea modifică părți ale tratatului pentru Brexit semnat la începutul anului între Regat și UE – protocolul pentru Irlanda de Nord este modificat, iar miniștrii din guvernul de la Londra vor avea puterea să modifice sau să anuleze reguli în ce privește mișcarea mărfurilor.

Maros Sefcovic, vicepreședintele Comisiei Europene a spus că dacă această lege va fi adoptată, dreptul internațional și acordul de retragere vor fi încălcate flagrant. El a îndemnat Regatul Unit să renunțe la el „până la sfârșitul lunii” și a amintit britanicilor că „există mecanisme și căi legale de a penaliza încălcările obligațiilor care revin fiecărei părți, iar Uniunea Europeană nu se va teme să le folosească”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: