image
Sursa foto: Getty Images

Cele șase cluburi din Anglia care au semnat pentru Super Ligă și-au aflat pedeapsa. A doua oară pierd 30 de puncte

Super Liga continuă să facă "ecouri", cu toate că s-a renunțat în doar 48 de ore la înființarea competiției.

Cu toate acestea, intenția se pedepsește, iar cele șase cluburi semnatare din Anglia au primit o amendă totală de 22 de milioane de lire sterline (25,58 milioane de euro).

În plus, ele au fost amenințate că vor pierde câte 30 de puncte la o a doua eventuală abatere.

Cele 6 cluburi din Anglia care au semnat și au aderat la Super Ligă erau: Manchester United, Manchester City, Chelsea, Arsenal, Liverpool și Tottenham Hotspur. În total au fost 12 cluburi care au fondat Super Liga și au mai rămas trei: Real Madrid, Barcelona și Juventus. Acestea ar putea chiar să fie sancționate cu interdicția participării în cupele europene dacă nu abandonează ideea.

"Cele 6 cluburi implicate în propunerea de a forma Super Liga Europei au fost înștiințate încă o dată că acțiunile lor au fost o greșeală și și-au reconfirmat apartenența lor la Premier League și la viitorul fotbalului englez.

Ele și-au cerut scuze sincere fanilor, colegilor, celor din Premier League și Federației. Ca gest de bunăvoință, aceste cluburi au fost de acord să plătească o contribuție de 22 de milioane de lire sterline, care va fi investită în binele jocului, inclusiv în noi investiții în sprijinul fanilor, fotbalului și a programelor comunitare.

În plus, cluburile au acceptat să susțină schimbarea regulamentelor astfel încât orice acțiuni asemănătoare, dacă vor avea loc pe viitor, vor duce la o scădere a 30 de puncte. În această situație, fiecare dintre cele 6 cluburi va primi încă o amendă de 25 de milioane de lire, dacă vor mai fi implicate în așa ceva", se arată în comunicatul Federației Engleze de Fotbal.

În aprilie, 12 cluburi au semnat un acord pentru formarea unei Super Ligi în fotbalul european, acțiune care a provocat reacții vehemente. Ele aveau garantat un bonus de bun venit în valoare de cel puțin 200 de milioane de euro, conform unui articol din Financial Times, însă în total, fiecare club urma să primească mai mult.

Finanțarea era asigurată de banca americană JPMorgan, iar aceștia au oferit un contract pe 23 de ani în care cluburile primeau un avans în valoare de 264 de milioane de euro, care trebuia returnat dacă gruparea respectivă decidea să părăsească Super Liga.

Reacțiile au fost virulente, pentru că se crea o discrepanță uriață între cluburile bogate și celelalte. Astfel, cluburile bogate deveneau și mai bogate. În consecință, UEFA a luat în calcul excluderea celor 12 echipe din competițiile organizate sub egida sa.

În plus, forul european dorea să le interzică și fotbaliștilor legitimați la aceste echipe să mai participe la alte competiții sub acest for. FIFA a fost solidară cu UEFA și a anunțat măsuri similare.

Între timp, din cauza scandalului creat, au fost proteste uriașe în toată lumea și s-a renunțat în doar 48 de ore la acest proiect.

Citeşte mai mult despre

comentarii: