image
Sursa foto: thelantern.com

Beyonce şi Jay-Z oferă bilete pe viaţă fanilor care adoptă dieta vegană

Beyonce şi Jay-Z oferă bilete pe viaţă la concertele lor fanilor care adoptă dieta vegană pentru o lună, scrie News.ro.

Cei doi au organizat un concurs, anunţat pe contul de Instagram al cântăreţei, în semn de susţinere pentru Greenprint Project, care încurajează oamenii să îşi reducă amprenta asupra mediului înconjurător prin consumul de hrană vegetală.

Beyonce a promis că va consuma doar vegetale în zilele de luni, iar Jay-Z a promis că două dintre mesele lui zilnice vor fi bazate exclusiv pe vegetale.

Proiectul îi aparţine antrenorului personal al lui Beyonce, Marco Borges, care a lansat în decembrie cartea „The Greenprint”, care a beneficiat de o introducere scrisă de cei doi soţi.

Un studiu publicat în Science în luna iunie a anului trecut arată că evitarea consumului de carne şi lactate este cel mai mare pas în reducerea impactului asupra planetei.

Cât priveşte concursul, un fan are posibilitatea să primească două bilete la un turneu Beyonce şi/ sau Jay-Z pentru următorii 30 de ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: