image
Sursa foto: Jurnal.md

Biletele la trenul dintre Chișinău și Moscova, cumpărate în avans, se ieftinesc

Biletele pentru călătoriile cu trenul dintre Chișinău și Moscova vor putea fi cumpărate cu o reducere de până la 20 la sută în cazul în care acestea vor fi cumpărate în avans.

Calea Ferată din Moldova informează că reducerile se vor aplica pe durata anului 2020, începând cu data plecării 9 ianuarie 2020 până la 20 decembrie 2020.

Astfel, reducerea va fi de 20 la sută în cazul emiterii documentelor de călătorie în perioada de la 45 până la 41 de zile până la plecarea trenului.

Totodată, va fi aplicată o reducere de 10 la sută în cazul în care biletele la tren sunt achiziționate cu 40 până la 18 zile până la plecarea trenului.

Totodată, se aplică un adaos la tariful biletului de călătorie pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul Federaţiei Ruse în vagoanele compartimentate ale CFP (Compania Federală de Pasageri) în mărime de 5 la sută în cazul emiterii documentelor de călătorie cu 17 şi mai puţine zile până la plecarea trenului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: