image
Sursa foto: Jurnal.md

S-au programat pentru vaccinare, dar nu s-au prezentat în ziua stabilită; Ce spun autoritățile din Chișinău

În Chișinău, mai multe persoane programate nu s-au prezentat pentru vaccinare anti-COVID-19. Primarul Ion Ceban a solicitat, la ședința operativă a serviciilor municipale, crearea unei platforme de înregistrare pentru vaccinare, astfel încât vaccinurile să fie distribuite celor care vor să se imunizeze.

Șeful adjunct al Direcției municipale în sănătate, Boris GÂlca, a declarat că autoritățile centrale au creat deja o platformă pentru programare la vaccinarE. Însă nu se cunoaște când aceasta va fi lansată,transmite IPN. În opinia sa, cea mai mare cerere de vaccin rămâne în Chişinău. Referitor la Registrul COVID-19, Boris Gîlca a precizat că din cei 500 de medici de familie din municipiu, doar 365 de medici de familie utilizează platforma JIRA de raportare. În suburbii medicii de familie nu utilizează platforma.

În municipiu continuă imunizarea personalului medical și în etapa a doua, la care pot să se vaccineze și persoanele cu vârsta peste 60 ani, persoane cu comorbidități și cei care prezintă risc sporit de contaminare. De asemenea, sunt vaccinați şi profesorii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: