image
Sursa foto: AP

Michelle şi Barack Obama au anunţat că vor lansa un serial animat

Michelle şi Barack Obama au anunţat că vor lansa serialul animat "We The People" pe care l-au produs pentru Netflix. Format din 10 episoade, acest program promovează educaţia civică.

Artişti precum H.E.R., Adam Lambert, Lin-Manuel Miranda, Bebe Rexha, Janelle Monáe şi poeta Amanda Gorman participă la acest proiect, pentru care vor interpreta compoziţii proprii, originale.

În aşteptarea lansării online a "We The People", programată pentru 4 iulie, a fost prezentat un trailer.

Potrivit unui comunicat Netflix, acest program va fi "un apel exuberant la acţiune pentru ca toată lumea să regândească educaţia civică ca ceva plin de viaţă şi inspiraţie, să redefinească ce înseamnă guvernul şi cetăţenia într-o lume modernă".

Diferite episoade au fost realizate de Peter Ramsey, Trisha Gum, Victoria Vincent, Benjy Brooke, Mabel Ye, Tim Rauch, Jorge R. Gutierrez, Daron Nefcy, Everett Downing şi Kendra Ryan, scrie News.ro.

În martie, Michelle Obama a colaborat din nou cu Netflix pentru o emisiune dedicată copiilor, "Waffles + Mochi". Această serie de zece episoade prezintă două marionete care călătoresc prin lume pentru a-şi „satisface curiozitatea gastronomică şi a învăţa să gătească cu ingrediente proaspete”, pentru a-i inspira pe cei mai tineri să adopte obiceiuri alimentare sănătoase.

Noutăţile partenerilor

comentarii: