image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Artistul plastic Andrei Mudrea, condus pe ultimul drum (FOTO)

Artistul plastic Andrei Mudrea este condus astăzi pe ultimul drum. Ceremonia de rămas bun a avut loc la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla din capitală, după care trupul neînsuflețit al pictorului a fost dus la Cimitirul Central de pe strada Armenească.

Pictorul Andrei Mudrea s-a stins din viață pe 15 ianuarie 2022, la vârsta de 67 de ani.

Andrei Mudrea s-a născut la 29 aprilie 1954 în satul Mitocul Vechi din raionul Orhei. Din 1969 până în 1973 studiază la Școala de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău, astăzi Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Din 1975, este profesor la Școala de Arte Plastice pentru copii din orașul Orhei, unde lucrează timp de zece ani. În paralel, studiază pictura în atelierul celebrului Mihai Grecu. Debutează în 1978, cu tablourile „Mama” și „Casa părintească”, iar în 1983 la Chișinău este inaugurată prima sa expoziție personală. De atunci, este o prezență marcantă la toate expozițiile organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din Moldova.

A semnat mai multe lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă-obiect, a fost fondator și membru al „Grupului Zece”. Creația sa poartă un mesaj individual, fiind totodată conectată la schimbările produse în societate de-a lungul timpului. Lucrările sale au fost expuse la Moscova, București, Paris, Saint-Malo, Varșovia, Strasbourg (Consiliul Europei), Lisabona; astăzi ele se regăsesc în colecții publice și private. Este laureat al Premiului Tineretului și al Premiului Național, deține titlul onorific de „Maestru în Artă”, numeroase premii naționale și internaționale.

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Noutăţile partenerilor

comentarii: