image
Sursa foto: MSMPS

688 de doze de vaccinuri Pfizer au ajuns la „neamuri”, iar 139 - la diferiți șefi; Sandu: „Ne vom adresa la Procuratură”

688 de persoane care au primit prima doză de vaccin Pfizer fac parte din categoria „neamuri”, iar 139 sunt tot felul de angajați ai instituțiilor statului care nu erau eligibili de a fi vaccinați la prima etapă a Planului național de imunizare. Anunțul a fost făcut de președintele Maia Sandu în cadrul emisiunii „Sceretele puterii” de la JurnalTV.

Președintele a precizat că în RM a venit o tranșă relativ mică de vaccin „Pfizer” și a discutat cu responsabilii de la Ministerul Sănătății ca acesta să meargă, în special, la casele de bătrâni și în general să fie utilizat de oamenii în etate.

Mai mulți directori de instituții medicale însă au permis ca acest vaccin să ajungă la alți oameni care nu făceau parte din categoria eligibilă pentru vaccinare.

„Este o situație tristă nu doar pentru noi, ci și pentru cei care ne donează, care văd că medicii și oamenii în vârstă, care au cea mai mare nevoie de vaccin, sunt lăsați la coadă și sunt vaccinați tot felul de funcționari, deputați, consilieri și președinți de raioane”, a spus Maia Sandu.

Președintele a precizat că a solicitat listele de la Ministerul Sănătății și potrivit acestora, 688 de oameni care au primit prima doză de Pfizer sunt din categoria „neamuri”, iar139 sunt tot felul de angajați ai instituțiilor statului.

„Este rușinos. Aceste lucruri discreditează efortul nostru de a obține alte donații și de a-i convinge pe producători că merităm să obținem vaccin, pentru că este o dovadă de corupție și cine ar vrea să ajute niște oameni care nu sunt suficient de integri?”, a spus Maia Sandu

Președintele a prezentat și câteva exemple, la Centrul consultativ de diagnostic al Ministerului Apărării, 48 de doze de vaccin au mers înafara oricăror categorii eligibile

La Centrul medicilor de familie numărul 1 de la Botanica, 64 de doze de vaccin au fost utilizate pentru imunizarea neamurilor.

Centrul medicilor de familie de la Bălți - 71 de doze de vaccin au mers la persoane care nu erau eligibile pentru vaccinare.

La Cantemir, 35 de doze de vaccin au fost utilizate pentru tot felul de șefi.

La Ceadâr Lunga, doar opt medici au fost vaccinați, iar 21 de vaccinuri s-au dus înafara sistemului.

O situație similară a fost atestată la Edineț, Ocnița, Rezina, Ungheni, dar și la Institutul Oncologic din or. Chișinău

„Noi o să sesizăm procuratura. Așteptăm informații mai detaliate. Vaccinul a fost dat pe mâna unor directori de spitale, șefi de secție, sunt niște oameni care trebuie să răspundă”, a mai spus președintele.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: