Cafeaua poate reduce şansele de a dezvolta diabet de tip 2, hipertensiune arterială sau boli de inimă, potrivit unui raport de anul trecut al unor cercetători de la Universităţile din Navarra (Spania) şi Catania (Italia). Aceştia au descoperit o legătură între sindromul metabolic şi consumul de cafea.

Sindromul metabolic (MetS) sau sindromul rezistenţei la insulină este o combinaţie de diabet, hipertensiune arterială şi obezitate care creşte riscurile de probleme cardiovasculare, infarct şi accident vascular cerebral (AVC). La nivel global, circa 25% din populaţia lumii suferă de sindrom metabolic.

Raportul, în care s-au analizat date despre 22.000 de oameni din opt ţări, diagnosticaţi cu MetS, arată că un consum de trei până la patru ceşti de cafea pe zi este asociat cu un risc cu 25% mai mic de a dezvolta diabet de tip 2, comparativ cu numai două ceşti de cafea sau niciuna în decursul a 24 de ore.

Oamenii de ştiinţă au precizat că două până la patru ceşti de cafea în plus (şase - opt ceşti de cafea pe zi) consumate zilnic au fost relaţionate cu un risc de numai 5-10% mai mic de apariţie a acestui sindrom, deci mai multe ceşti nu înseamnă şi o reducere mai mare a riscurilor.

Totodată, cercetătorii afirmă că inclusiv cafeaua decofenizată ar avea beneficii pentru sănătate.

Polifenolii din cafea şi rolul în prevenirea sindromului metabolic

Potrivit lui Giuseppe Grosso, profesor asistent în cadrul Universităţii din Catania, polifenolii şi atioxidanţii din cafea ar putea fi implicaţi în prevenirea sindromului metabolic, „în special acizi fenolici şi flavonizii”. Acesta a revizuit un studiu din trecut care sugera că un consum moderat de cafea poate reduce bolile cardiovasculare, cancerul şi diabetul de tip 2, potrivit Eurekalert.

Actualul raport a sugerat că un consum între trei şi cinci ceşti de cafea pe zi este relaţionat cu un risc cu 15% mai mic de boli cardiovasculare.

Estefania Toledo, din cadrul Universităţii din Navarra şi Centrul de Cercetare Biomedicală în Fiziopatologia Obezităţii şi Nutriţiei (CIBERobn), a afirmat că analizele arată o „asociere între consumul de cafea şi diminuarea riscului de diabet de tipul 2”, în timp ce „consumul de cofeină pe termen lung este asociat cu reducerea riscului de hipertensiune”.

Un studiu anterior la care au participt femei din Marea Britanie a sugerat că flavonizii şi acizii hidroxicinamici sunt cei mai importanţi polifenoli din cafea şi ceai.

Cercetătorii au afirmat că în actualul raport au analizat date despre 22.000 de bărbaţi şi femei, precizând că sunt necesare noi cercetări pentru a investiga legătura dintre cafea şi sindromul metabolic.

Raportul a fost prezentat anul trecut în noiembrie la a 13-a ediţie a Conferinţei Europene de Nutriţie, ce a avut loc la Dublin (Irlanda).