image
Sursa foto: caleaeuropeana.ro

Mureșan: „Rămânem îngrijorați de puterea pe care o are Parlamentul RM de a numi judecători la CSJ, controlată politic”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan susține că Republica Moldova trebuie să modifice legislația privind numirea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția.

Mureșan scrie pe pagina sa de Facebook că acesta este unul dintre amendamentele pe care l-a depus ieri la Raportul Parlamentului European privind implementarea anuală a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.

Conform actualelor prevederi legislative, membrii CSM pot fi aleși din rândul profesorilor de drept, fiind desemnați de membrii Parlamentului. Riscul unui control politic este amplificat de această prevedere legislativă cu atât mai mult cu cât acum președintele CSM poate fi ales din rândul tuturor membrilor, nu doar al judecătorilor din Consiliu. De aceea, noi, Parlamentul European, cerem modificarea acestei legi ținând cont de recomandările Comisiei de la Veneția și de principiul democratic al separației puterilor în stat, punctează europarlamentarul.

„Alte amendamente importante pe care le-am depus la raportul Parlamentului: Uniunea Europeană furnizează cel mai mare sprijin financiar pentru Republica Moldova dintre toți partenerii internaționali; cu toate acestea, observăm o campanie continuă de dezinformare și denigrare a Uniunii din partea unor politicieni de la guvernare. Aceste atacuri la adresa Uniunii Europene subminează implementarea Acordului de Asociere și relațiile UE - Moldova.

Așteptăm, la următoarele alegeri din Republica Moldova, o mai mare transparență în procesul de formare a coalițiilor de guvernare. Este important ca majoritatea guvernamentală să reflecte dorința oamenilor exprimată prin vot.

Rămânem îngrijorați de puterile pe care le are Parlamentul Republicii Moldova de a numi judecători la Curtea Supremă de Justiție, care rămâne controlată politic.

Republica Moldova trebuie să încurajeze o competiție puternică și corectă între candidații la alegerile prezidențiale, iar acest lucru nu este posibil fără un sistem sănătos și transparent de finanțare a partidelor și a candidaților la alegerile prezidențiale.

Toate aceste solicitări din amendamentele depuse de mine contribuie la o mai bună implementare a Acordului de Asociere dintre UE și Moldova, la o mai mare apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană și la o întărire a democrației în Moldova, în beneficiul cetățenilor săi.

Ce urmează:

Raportul Parlamentului European, cu tot cu amendamentele depuse de mine, va fi supus la vot în Comisia pentru afaceri europene, apoi în plenul Parlamentului European, la începutul lunii octombrie”, se arată în postarea acestuia.

Noutăţile partenerilor

comentarii: