Agenția a reziliat contractul cu Avia Invest încă pe 8 iulie, dar a făcut anunțul oficial abia astăzi.

„Potrivit contractului, concesionarul s-a obligat să garanteze finanțarea concesiunii pe tot termenul contractului în volumul și termenele prevăzute, prin constituirea garanției de bună execuție a contractului, pentru fiecare din etapele de implementare. SRL „Avia Invest” nu a executat obligațiile contractuale de edificare a obiectivelor concesionale stabilite în Programul investițional atât pentru Etapa I investițională cât și pentru Etapa II, acumulâd restanțe la capitolul investiții în jur de 66,2 milioane de euro”, se spune în comunicatul APP.

Potrivit instituției, pentru etapa a II-a de implementare a concesiunii, garanția de bună execuție a contractului de concesiune a expirat la 31 decembrie 2019, iar Avia Invest nu a executat obligația contractuală privind constituirea unei noi garanții de bună execuție în valoare de un milion de euro.

Agenția Proprietății Publice susține că a expediat o notificare preliminară în aprilie, oferind concesionarului o perioadă de rezoluție de 60 de zile în care urma să constituie o garanție valabilă de bună execuție a contractului de concesiune.

Avia Invest nu s-ar fi conformat, iar în mai a fost informată repetat despre necesitatea executării obligației contractuală privind constituirea garanției de bună execuție.

„În perioada de rezoluție, de 60 de zile de la data recepționării notificării preliminare, acordată prin contract, Avia Invest nu a executat obligațiile contractuale, încălcînd grav prevederile contractului de concesiune încheiat la 30 august 2013”, mai precizează APP.

Amintim că, în 2013, Guvernul condus atunci de Iurie Leancă a cedat Aeroportul Internațional Chișinău companiei Avia Invest, controlată de controversatul om de afaceri Ilan Șor. Contractul a fost semnat la 30 august 2013, „Avia Invest” fiind fondată cu 28 de zile înainte - la 2 august 2013.

Compania concesionară s-a angajat să administreze aeroportul timp de 49 de ani și să investească în modernizarea lui 250 de milioane de euro.

La sfârșitul anului trecut, Avia Invest, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău după concesionare, a cedat controlul asupra companiei către „Komaksavia Airport Invest" Ltd, în proporție de 95 la sută. Beneficiarul acesteia este omul de afaceri rus Andrei Goncearenko, un fost top-manager al gigantului Gazprom.