image
Sursa foto: monitorulcj.ro

Peste 13 mii de interceptări, desfășurate în ultimii doi ani: „Numărul acestora crește în campania electorală”

Peste 13 mii de interceptări ale convorbirilor telefonice au fost desfășurate în perioada anilor 2018-2019, dintre care zece mii în 2018, iar altele 3300 au fost efectuate anul acesta. Despre aceasta a anunțat Informațiile au fost prezentat de președintele Igor Dodon după ședința Consiliul Suprem de Securitate.

Potrivit lui Dodon, majoritatea interceptărilor au fost inițiate de către Ministerul Afacerilor Interne.

„În decurs de o săptămână, voi avea informația exactă despre câte numere de telefon. Un număr de telefon putea să fie interceptat de mai multe ori. Vreau să văd în baza la ce, cine și ce instituție. În această cifră, SIS-ul din 3 mii, doar 200 îi aparțin. Anul trecut, din 10 mii, doar 600. Nu este vorba doar despre interceptarea politicienilor sau a mass-media. Întrebarea logică pe care am pus-o către toate organele: cine și de ce a luat decizia să se meargă la aceste interceptări? Vreau să văd o statistică pe an, pentru că, cum spun unii colegi astăzi la Consiliul Suprem de Securitate, numărul interceptărilor crește atunci când se începe campania electorală”, a declarat Igor Dodon.

El a spus că au fost inițiate cauze penale în care sunt vizați patru colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne, trei procurori și patru judecători.

„Sunt persoanele care și-au permis, în opinia organelor de anchetă, punerea unor cetățeni ai Republicii Moldova la interceptare, fără a avea argumente conform legislației în vigoare, adică cu încălcarea procedurilor”, a adăugat Dodon.

Șeful statului a mai spus că pe viitor, o dată în trei luni, la Consiliul Suprem de Securitate se va face o analiză cu privire la numărul interceptărilor.

Amintim că fostul președinte al Comisiei securitate națională, Chiril Moțpan, a făcut publică o listă cu mai multe persoane interceptate de fostul regim. Este vorba de jurnaliști, activiști civici, lideri ai opoziției, oameni de rând care au participat la proteste, profesori, etc. Printre jurnaliștii care ar fi fost interceptați figurează mai mulți actuali și foști angajați ai postului de televiziune Jurnal TV.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: