image
Sursa foto: planoinformativo.com

Violul minorei de la Taraclia: Procuratura Generală a retras din teritoriu dosarul

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a dispus, printr-o ordonanță, retragerea din gestiunea organului de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Taraclia a cauzei penale, pornite pe 17 martie pe faptul violului unei minore, comis de către mai multe persoane.

Potrivit ordonanței semnate de Procurorul General, pentru a asigura eficacitatea cercetărilor pe caz, respectivul dosar a fost transmis, pentru continuarea investigațiilor, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Ținând cont de caracterul complex al cauzei penale, procurorul General a dispus crearea unui grup de urmărire penală, format din procurori PCCOCS şi ofițeri de urmărire penală DGUP, care au misiunea de a investiga operativ şi obiectiv toate circumstanțele cazului.

Concomitent, urmează a fi dată apreciere acțiunilor întreprinse de procurorii și polițiștii din Taraclia, care s-au ocupat până de curând, de documentarea acestui caz.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: