image
Sursa foto: Getty Images

Coronavirus în Italia: Decizie fără precedent după Al Doilea Război Mondial

Premierul italian Giuseppe Conte a ordonat luni seara suspendarea campionatului naţional de fotbal, precum şi a tuturor evenimentelor sportive, până pe 3 aprilie, aceasta fiind una dintre măsurile destinate stopării epidemiei de coronavirus cu care se confruntă ţara sa.

Toată Italia intră în carantină, a anunțat premierul țării, Giuseppe Conte, conform Digi24. Deplasările vor fi restrânse și vor fi adoptate în întreaga țară măsurile luate de duminică în Lombardia și alte 14 provincii care reprezentau până acum „zona roșie”.

"Nu există niciun motiv pentru care meciurile şi evenimentele sportive ar trebui să continue şi mă gândesc la campionatul de fotbal. Îmi pare rău, dar toţi suporterii trebuie să ia act de acest lucru ", a spus Conte în cursul unei conferinţe de presă.

Şeful guvernului italian nu a menţionat în mod direct situaţia meciurilor din Liga Campionilor sau Europa League, planificate în Italia în săptămânile următoare sau a altor sporturi.

AC Milan a donat 250.000 de euro agenţiei regionale de urgenţă sanitară din Lombardia, pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Această donaţie va ajuta la susţinerea eforturilor agenţiei pentru a oferi asistenţa necesară persoanelor afectate de epidemie.

De asemenea, AC Milan a decis să dea înapoi banii tuturor fanilor care şi-au achiziţionat bilete la meciul cu Genoa, jucat cu porţile închise, dar şi suporterilor care deţin abonamente pentru tot sezonul.

Decizia este una fără precedent în ultimele decenii. Serie A, prima ligă din Italia, nu a mai fost anulată din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

În aceeași zi, Federația de Înot din Italia a anunțat că își retrage echipele din competițiile internaționale și că anulează un eveniment de calificare la Olimpiadă.

Italia este țara din Europa cea mai afectată de coronavirus. Anunțul vine în condițiile în care Italia a raportat aproape 1.800 de cazuri și 97 de morți în doar 24 de ore.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: