image
Sursa foto: Jurnal.md

Fostul procuror general, Corneliu Gurin, numit de CSM în funcția de judecător la Curtea Constituțională

Fostul procuror general, Corneliu Gurin, a fost numit judecător la Curtea Constituțională din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

Decizia a fost luată astăzi de CSM, deși subiectul promovării lui Gurin nu era pe agendă.

Pentru a intra în exercițiul funcției, Gurin urmează să depună jurământ în faţa Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova şi a CSM.

Potrivit legii, un judecător al Curţii Constituţionale poate fi persoana care deţine cetăţenia Republicii Moldova, are domiciliul în ţară, are pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţământul juridic superior sau în activitatea ştiinţifică.

Corneliu Gurin a devenit procuror general al RM la 18 aprilie 2013, numit prin hotărâre de Parlament. El este cel care în 2015, în calitate de procuror general, a cerut arestarea lui Vladimir Filat la puțin timp dupa ce acestuia i s-a retras imunitatea parlamentară de catre legislativ. Tot în 2015, Gurin făcea declarații de la tribuna Parlamentului că este la curent de faptul că din BNM se fură cu sacul.

La 26 februarie 2016, Gurin a demisionat din funcție.

Curtea Constituțională are șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: