image
Sursa foto: jurnal.md

Suportul monetar de 6.000 de lei, doar pentru anumite categorii de familii

După ce ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a declarat săptămâna trecută, la TVR Moldova, că pensionarii, persoanele cu dizabilități, dar și membrii familiilor acestora au dreptul să beneficieze de suport monetar de până la 6.000 de lei, oamenii au luat cu asalt primăriile.

Noua ministră, Viorica Dumbrăveanu, a menționat că din cele 700.000 de persoane pensionate pentru limită de vârstă, 400.000 trăiesc sub limita minimului de existenţă. Din acest motiv, conform Hotărârii Guvernului nr. 716 din 2018, a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Serviciului social de suport monetar adresat familiilor și persoanelor defavorizate. Scopul serviciului constă în susținerea familiei, persoanei defavorizate pentru prevenirea, depășirea situațiilor de dificultate.

„Aceasta înseamnă că un pensionar, o persoană cu dizabilități, dar și membrii familiei, are dreptul să beneficieze de acest suport monetar care este în cuantum de până la 6000 de lei. Da, el se acordă o singură dată în an, dar el poate fi acordat fiecărui membru al familiei. Dacă sunt trei membri în familie, câte 6000 la fiecare, conform necesităților”, a declarat ministra în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la postul TVR Moldova.

Ministra a menționat că în R. Moldova sunt 700.000 de persoane pensionate pentru limita de vârstă, însă Compania Națională de Asigurări Sociale vine cu alte date. Conform CNAS, la 1 octombrie 2019 erau înregistrați 700.467 de pensionari, dintre care 528.185 de beneficiari de pesnii pentru limita de vârstă, având o pensie medie de circa 1.841 de lei.

„Beneficiarii sunt nemulțumiți și cu pretenții că noi nu vrem să le dăm acești bani”

Asistenta socială Galina Bocancea din satul Corjeuți, raionul Briceni, a declarat pentru Jurnal de Chișinău că s-a produs o dezinformare privind suportul monetar unic de 6.000 de lei.

„În presă au apărut informații că orice persoană din familie poate să primească acest suport, ceea ce nu este adevărat, toată familia poate primi doar 6000 de lei. Deja lumea ne sună și ne întreabă când pot primi acești bani. Și al doilea moment, nu primăria alocă acești bani. Beneficiarii sunt nemulțumiți și au pretenții că noi nu vrem să le dăm acești bani. Localitatea noastră anul trecut a primit 27.000 de lei, chiar dacă am avut multe familii în dificultate, și ni s-a adăugat din fond până la 40.000 de lei”, menționează Galina Bocancea.

Femeia ne spune că de acest suport beneficiază peroanele țintuite la pat. În satul Corjeuți anul trecut două familii cărora le-au ars casele au primit acest suport și ajutor din partea primăriei. La alte două familii le-au fost reparate sobele din acești bani, iar meșterii nu au pretins plată pentru acest serviciu, ne spune asistenta socială.

Fiecare caz este discutat la comisia multidisciplinară. Serviciul stabilește elemente de asistare și monitorizare a utilizării suportului monetar în scopurile stabilite în planul individualizat de asistență, ceea ce contribuie la responsabilizarea beneficiarului pentru propria sa viața și a membrilor familiilor lui.

Pentru a beneficia de suportul de 6.000 de lei, venitul lunar al familiei nu trebuie să depășească 1.700 de lei

În cadrul emisiunii, Viorica Dumbrăveanu nu a explicat condițiile pe care trebuie să le întrunească persoanele pentru a beneficia de acest suport. Nici în hotărârea de guvern expediată de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale la solicitarea noastră acestea nu se regăsesc. Galina Gaitur, asistentă socială din satul Costuleni, raionul Ungheni, ne-a explicat principala condiție, care constă în venitul minim lunar al familiei.

„Mai întâi oamenii scriu o cerere către asistentul social, acesta se deplasează la domiciliu și evaluează condițiile de trai. Dacă persoana se află într-o situație de risc în urma unei intervenții chirurgicale mai costisitoare sau a unui tratament, necesită bani pentru perioada rece a anului, pentru procurarea lemnelor, noi împreună cu echipa multidisciplinară analizăm aceste situații. Prioritate au familiile cu un venit minim lunar. Dacă primul membru al familiei are mai puțin de 1.054 de lei și al doilea mai puțin de 70% decât primul și situația în familie este grea, aceștia sunt primii în listă”, punctează asistenta socială.

Conform Galinei Gaitur, venitul lunar al familiei nu trebuie să depășească 1.700 de lei pentru a beneficia de acest suport. În 2019, primăriei Costuleni pentru suportul monetar unic i-a fost alocată suma de 13.100 de lei. De aceștia bani au beneficat cinci familii.

Suportul nu vine să taie alte ajutoare sociale

Galina Gaitur ne-a explicat că acest suport monetar de 6.000 de lei nu vine să taie alte ajutoare sociale. „Acest suport este unul unic și se dă o dată pe an, restul plăților sociale se acordă conform regulamentului”, menționează Gaitur.

Conform Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în anul 2018, 3.239 de persoane au beneficiat de suport monetar, iar în acest sens au fost alocate 13 milioane de lei. În primele 9 luni ale anului 2019, de acest suport au beneficiat peste 1.800 de persoane. Pentru anul curent, în acest scop au fost planificate circa 14 milioane de lei, susține ministerul.

Carolina Chirilescu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: