image
Sursa foto: Profimedia

Ce s-a întâmplat pe aeroportul din Kiev, după ce naționala Ucrainei a revenit de la EURO 2020

Echipa Ucrainei a fost primită la Kiev cu onoruri demne de o campioană, după ce a realizat o premieră istorică la EURO 2020, ajungând până în sferturile de finală, unde a pierdut în faţa Angliei (0-4), pe Stadio Olimpico din Roma.

Echipa pregătită de fostul mare atacant Andriy Shevchenko a atins cote fără precedent în istoria turneului continental, iar câteva sute de fani s-au deplasat la aeroportul Borispol din capitala ucraineană pentru a-şi arăta aprecierea faţă de jucători.

Fotbaliştii au avut ocazia de a saluta de pe o scenă publicul numeros care s-a adunat la aeroport, într-un act în care preşedintele Federaţiei Ucrainene de Fotbal, Andriy Pavelko, şi Andriy Shevchenko au mulţumit fanilor pentru susţinerea lor, atât celor care au fost în tribune, cât şi celor care au urmărit meciurile din faţa televizoarelor, toţi fiind o parte "importantă" în realizarea acestei performanţe. De asemenea, cei doi au ţinut să mulţumească jucătorilor pentru "dăruirea lor, dorinţa lor şi fotbalul pe care l-au etalat".

Ucraina a disputat două meciuri la Bucureşti, cu Macedonia de Nord (2-1) şi Austria (0-1), în cadrul Grupei C a EURO 2020. Elevii lui Shevchenko s-au calificat în sferturile de finală după ce au învins cu 2-1 Suedia, printr-un gol marcat în ultimul minut al prelungirilor. Visul ucrainenilor s-a încheiat însă în repriza a doua a meciului de la Roma, în care au încasat trei din cele patru goluri reuşite de englezi.

Jucătorii ucraineni au apreciat performanţa echipei la acest Campionat European, dar au recunoscut totodată superioritatea unui adversar mai eficient şi mai puternic în momentele cheie ale meciului, la începutul ambelor reprize.

Căpitanul Ucrainei, Andriy Yarmolenko(West Ham United), a subliniat că "Anglia a câştigat pe merit" meciul de pe Stadio Olimpico. "Am avut jocul pregătit tactic şi strategic, dar când primeşti gol în minutul 4 totul se dă peste cap. Avem însă o echipă mare, cu un lot foarte bun. Ştim cum suntem capabili să jucăm. În ciuda înfrângerii, sunt mândru de această echipă. Atingerea sferturilor de finală este o mare realizare", a spus Yarmolenko.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: