image
Sursa foto: Getty Images

Manchester City - Arsenal a fost amânat: Jucătorii tunarilor, 14 zile în carantină

Meciul dintre Manchester City şi Arsenal, programat în această seară în Premier League, a fost amânat. Jucătorii "tunarilor" au fost plasaţi în carantină pentru 14 zile, după ce au intrat în contact cu patronul lui Olympiacos, Evangelos Marinakis, declarat pozitiv la testul de coronavirus.

"Decizia de amânare a meciului din această seară a fost luată din precauţie şi la sfatul medicilor, după s-a dezvăluit că membri ai personalului lui Arsenal al intrat în contact cu acţionarul lui Olympiakos, Evangelos Marinakis, declarat pozitiv la Covid-19", a indicat Manchester City într-un comunicat.

Arsenal a precizat că va urma "indicaţiile guvernului care recomandă ca toate persoanele care au intrat în contact cu cineva contaminat cu coronavirus trebuie să se izoleze acasă pentru 14 zile".

Londonezii au fost eliminaţi din Europa League de Olympiacos Pireu, la finele lunii februarie. Ulterior, Evangelis Marinakis, proprietarul grecilor şi al lui Nottingham Forest, a anunţat că a fost contaminat cu Covid-19.

Arsenal a precizat că jucătorii şi patru membri ai staff-ului tehnic, care s-au întâlnit cu Marinakis după partida de pe Emirates Stadium, vor rămâne la locuinţele lor pe toată durata carantinei.

"Recomandarea medicală pe care am primit-o făcea referire la un risc slab de contaminare cu Covid-19", a anunţat gruparea londoneză.

Nu a fost stabilită până acum nicio dată la care s-ar putea disputa meciul dintre Manchester City şi Arsenal.

Noutăţile partenerilor

comentarii: