image
Sursa foto: Profimedia

Rafael Nadal - Novak Djokovic 6-2, 4-6, 6-2, 7-6 (4), în sferturi la Roland Garros. Thriller de peste patru ore

Rafael Nadal (35 de ani, 5 ATP) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 6-2, 7-6 (4), pe Novak Djokovic (35 de ani, 1 ATP), în sferturile de finală de la Roland Garros.

Confruntarea de pe ”Philippe-Chatrier” a fost un adevărat thriller, care a durat patru ore și 12 minute.

Primul set a început perfect pentru Rafael Nadal, cu break, confirmat. Ibericul a continuat să evolueze la un nivel înalt, nu și-a cedat niciodată serviciul, a mai făcut un break și a luat setul la doi.

Setul doi a început într-un mod similar cu primul, ba chiar Rafael Nadal a făcut două break-uri în primele trei game-uri și a condus cu 3-0. De la acel moment, însă, nivelul jocului lui Novak Djokovic a crescut vizibil și sârbul a făcut patru game-uri consecutive. A urmat câte un game pentru fiecare sportiv pe propriul serviciu și un break pentru sârb, care și-a adjudecat astfel setul.

Scenariu s-a repetat și în setul trei, cu Rafael Nadal câștigând primele două game-uri. Spaniolul nu a mai repetat greșelile din setul secund, a mai luat un break la 3-1 și, după un joc aproape perfect, a câștigat setul.

În setul patru, Novak Djokovic a fost cel care a început mai bine și chiar a condus cu 3-0 și cu 4-1, însă Rafael Nadal a început să revină la nivelul din setul trei și, după ce a salvat două mingi de set la 5-4, a egalat. După două game-uri câștigate cu serviciul, s-a intrat în tie-break, unde Rafael Nadal a dominat și a fructificat a patra minge de meci avută.

Rafael Nadal s-a calificat, astfel, în semifinale la Roland Garros, unde va juca împotriva lui Alexander Zverev (25 de ani, 3 ATP), care a trecut în sferturi de Carlos Alcaraz (19 ani, 6 ATP), scor 6-4, 6-4, 4-6, 7-6 (7).

La interviul acordat pe teren după joc, Rafael Nadal a fost vizibil emoționat și recunoscut că a avut, după cum se aștepta, o misiune extrem de dificilă în fața lui Novak Djokovic.

”Sunt foarte emoționat. Pentru mine, e incredibil. Vreau să vă mulțumesc tuturor. Toată lumea știe cât de important e pentru mine să joc aici. E foarte special pentru mine să fiu aici.

A fost un meci foarte greu, Novak e unul dintre cei mai mari din istorie. E mereu o provocare să joc împotriva lui. Ca să îl bați pe Novak există o singură metodă, să joci la cel mai bun nivel al tău de la început până la final”, a declarat Rafael Nadal.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: