image
Sursa foto: Getty Images

Ferrari și-a lansat monopostul pentru sezonul 2022 al Campionatului Mondial de Formula 1

Echipa Ferrari a prezentat oficial joi noul său monopost de Formula 1, denumit F1-75, cu care scuderia italiană intenţionează să obţină victorii în noul sezon al Campionatului Mondial de F1.

Ultimul succes al lui Ferrari datează de la Marele Premiu din Singapore din 2019. În clasamentul constructorilor, Ferrari a terminat pe locul 6 în 2020 şi pe locul 3 în 2021. Pentru 2022, lista piloţilor rămâne neschimbată, cu monegascul Charles Leclerc, 24 de ani, şi cu spaniolul Carlos Sainz, 27 de ani.

F1-75 are un profil diferit faţă de monopostul din 2021 pentru a se conforma noilor reglementări care intră în vigoare în acest sezon. Acesta din urmă favorizează efectul de sol, adică aspiraţia, mai degrabă decât forţa aerodinamică, iar roţile sunt mai mari.

"Ferrari e singura echipă care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial de Formula 1, din 1950", a amintit, în timpul prezentării, John Elkann, preşedintele Ferrari. "Acum este momentul să găsim calea spre victorie", a adăugat el, potrivit Agerpres.

"Aşteptările sunt foarte mari pentru că noi concurăm pentru Ferrari şi trebuie să câştigăm întotdeauna", a spus Charles Leclerc. "Vom vedea cum va evolua maşina pe pistă", a adăugat el.

Culoarea dominantă a lui F1-75 este roşu, dar are şi părţi negre. Numărul 75 face referire la numărul de ani de existenţă a scuderiei Ferrari. Red Bull a prezentat deja versiunea preliminară a monopostului său pentru 2022, la fel ca Williams, iar Mercedes urmează să o prezinte vineri.

Primele teste din presezon sunt programate la Barcelona în perioada 23-25 februarie, iar prima cursă va avea loc în Bahrain pe 20 martie.

Citeşte mai mult despre

comentarii: