image
Sursa foto: jurnal.md

Președintele organizației teritoriale PACE, care l-a stropit pe Tudor Tutunaru cu verde de briliant, a fost reținut

Cu puțin timp în urmă, procurorii l-au reținut pe președintele organizației teritoriale al formațiunii politice PACE din Sângerei, Tudor Balan, care l-a stropit ieri pe vicepreședintele raionului Tudor Tutunaru cu verde de briliant, acesta urmând a fi audiat pe marginea cazului.

Potrivit unui comunicat emis de PG, cazul vicepreședintelui raionului Sângerei, care în seara zilei de ieri a fost stropit cu verde de briliant de către membrii unui partid politic va fi cercetat sub aspect penal.

Procuratura raionului Sângerei a inițiat astăzi două cauze penale pentru „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.

Acum câteva clipe, procurorii l-au reținut pe președintele organizației teritoriale al formațiunii politice PACE, care ar fi stropit victima cu soluție, acesta urmând a fi audiat pe marginea cazului.

Victima se află internată la spitalul raional, având arsuri de gradul I și II la ambii ochi.

Acțiunile de urmărire penală sunt în derulare, iar Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs.

Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: