image
Sursa foto: Getty Images

”Revoluție” la Barcelona, după eliminarea din Champions League! Jucătorii la care renunță Xavi

Barcelona a ratat, după 21 de ani, calificarea dintr-o grupă de Champions League. Catalanii au pierdut și returul cu Bayern, 0-3, și au încheiat pe trei în grupa E, în spatele germanilor și al Benficăi.

După meciul cu Bayern, Xavi a anunțat că la Barcelona va începe ”o nouă eră” și, în acest sens, este pregătită o remaniere la nivelul lotului.

Potrivit jurnalistului spaniol Javi Miguel, apropiat de Barcelona, Xavi a decis să renunțe la trei jucători în perioadă de iarnă, iar ”curățenia” va fi și mai mare în vară.

Primii jucători la care vrea Barcelona să renunțe sunt Luuk de Jong, adus în vară sub formă de împrumut de la Sevilla, și Samuel Umtiti, căruia i se va rezilia contractul.

Dacă atacantul olandez și fundașul francez vor pleca fără ca Barcelona să încaseze vreun ban, catalanii vor să renunțe, însă în schimbul unei sume de transfer, și la Sergi Roberto, Ousmane Dembele, cel care ezistă să-și prelungească contractul, și Clement Lenglet.

În locul fotbaliștilor la care se va renunța, Barcelona nu va căuta să aducă jucători consacrați, filosofia adoptată odată cu venirea lui Xavi fiind bazată pe jucători tineri, dovadă minutele multe primite recent de Gavi, Nico Gonzalez sau Ez Abde.

La finalul meciului cu Bayern, Xavi a recunoscut că Barcelona nu a meritat calificarea, iar acest moment trebuie perceput drept un nou start.

”Cei de la Bayern au fost mai buni. Ne-am dorit să câștigăm, am făcut pressing sus, dar asta este realitatea dură cu care ne confruntăm acum. Azi începe o nouă etapă în istoria noastră.

Trebuie să reflectăm după acest joc, să începem să schimbăm lucrurile, pentru că astăzi nu le-am pus probleme adversarilor. Acum merităm să jucăm în Europa League. Mergem cu demnitate să jucăm acolo, asta este realitatea, trebuie să acceptăm ce se întâmplă.

Suntem obligați să încercăm să câștigăm Europa League, va fi obiectivul nostru. Mă simt și eu responsabil pentru acest rezultat”, a declarat Xavi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: