image
Sursa foto: Getty Images

Măsură fără precedent luată de Federația din Arabia Saudită după prestația de la Cupa Mondială

După meciul de deschidere de la Cupa Mondială, Arabia Saudită părea deja una dintre echipele care vor părăsi competiția cu cele mai multe goluri primite.

Arabii au primit 5 goluri de la gazda turneului, Rusia, iar apoi s-au înclinat și în fața Uruguayului, însă la limită, cu 0-1. Saudiții au încheiat cu o victorie prezența la Mondial, 2-1 cu Egipt, însă aceast aspect nu a contat pentru Federație, care a luat o decizie fără precedent.

Ca urmare a prestației selecționatei antrenate de Juan Antonio Pizzi, oficialii de la Riyadh au decis ca salariile jucătorilor profesioniști din campionatul intern să fie impozitate cu 50 la sută. Cluburile vor fi obligate să folosească această taxă pentru a investi în dezvoltarea fotbalului.

Totodată, forul suprem al saudiților a mai decis ca salariile să fie plătite în funcție de selecțiile la loturile naționale.

Arabia Saudită a primit cele mai multe goluri din grupă, 7 (dintre care 5 de la Rusia), însă cu toate acestea, nu a fost ultima, această poziție revenindu-i Egiptului. Arabii au marcat de două ori.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: