image
Sursa foto: IMF Photo

Directorul Departamentului European al FMI, la Chișinău: RM ar putea să iasă mai devreme din criză față de restul Europei

Directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internațional (FMI), Alfred Kammer, susține că există posibilitatea ca Republica Moldova să iasă mai devreme din criza actuală față de restul Europei.

În declarațiile făcute la încheierea vizitei sale de trei zile la Chișinău, Alfred Kammer a precizat că Republica Moldova a fost afectată de inflație mai devreme decât restul Europei, drept urmare Banca Națională a luat măsuri de politică monetară mai devreme decât băncile centrale din restul Europei, pentru a opri inflația și pentru a o controla.

„Acum vedem că în Moldova inflația deja scade. Banca Națională a Moldovei și-a putut permite deja să relaxeze politica monetară datorită luptei cu succes cu inflația. Totuși, problema inflației înalte persistă. Trebuie să continuăm să depunem eforturi în această direcție”, a declarat directorul Departamentului European al FMI.

Alfred Kammer a mai spus că, în pofida crizelor cu care s-a confruntat, mai întâi în contextul pandemiei, iar apoi în contextul riscurilor pentru securitatea energetică, Republica Moldova a atins și un progres substanțial în cadrul realizării masurilor prevăzute în programul cu FMI.

„Împreună cu guvernul, ne-am concentrat asupra reformei sectorului întreprinderilor de stat, dar și asupra eforturilor anticorupție, asupra guvernanței bugetar-fiscale și financiare. Toate măsurile necesare au fost întreprinse în mare parte la timp și au fost implementate cu succes”, a adăugat oficialul FMI.

Alfred Kammer a vizitat pentru prima dată Republica Moldova în calitate de director al Departamentului European al FMI, purtând discuții cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Dorin Recean, guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: