În martie 2017, fracțiunea Partidului Socialiștilor propunea indexarea pensiilor de două ori de pe an, în luna aprilie și octombrie. Pentru bătrânii care primesc o pensie mai mică de nivelul minim de trai indexarea să fie de cel puțin 20%, iar pentru cei care primesc pensii de peste 4.000 de lei, cum ar fi judecătorii, procurorii și alții, pensia să fie indexată cu 1-2%. Astăzi în plenul Parlamentului a fost votat și în a doua lectură proiectul de indexarea a pensiilor. Astfel, de la 1 aprilie va fi aplicată norma în vigoare și pensiile vor fi indexate cu 4,8%. În octombrie, conform prognozelor, indexarea va fi de 3%.

Un pensionar care primește o pensie în valoare de 1.000 de lei, din 1 octombrie va primi cu 78 de lei mai mult. În același timp, un deputat care până în 2020 avea un salariu de 13.940 de lei, de la 1 ianuarie primește peste 18.000 de lei, cu 4000 lei mai mult, proiect votat de coaliția PD-PSRM.

Pensia pentru limita de vârstă constitue 1.800 de lei, în timp ce minimul de existență în 2019 era de 2.028 de lei

Conform Casei Naționale de Asigurări Sociale, la data de 1 octombrie 2019 în Republica Moldova se înregistrau 700.467 de pesionari. Dintre aceștia, 528.185 primesc o pensie pentru limita de vârstă în valoare de 1.840 de lei.

După indexarea semianuală, aceștia vor primi cu 140 de lei mai mult, în total 1.980 de lei.

Alți 123.347 primesc o pensie de dizabilitate în mărime de 1.431 de lei, după indexare vor avea cu 110 lei mai mult, în total 1.541 de lei. În Republica Moldova sunt 11.173 de beneficiari de pensie de urmaș, în valoare de 990 de lei. Aceștia din 1 octombrie vor avea cu 77 de lei mai mult, adică 1.060 de lei.

Conform Biroul Naţional de Statistică, în semestrul I al anului trecut mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 2.028 de lei. Pentru pensionari, minimul de existenţă a constituit 1.726 de lei.

După indexarea de două ori pe an, promovată cu mult fast de către președintele Igor Dodon și PSRM, circa 135.000 de pensionari vor primi o pensie sub minimul de existență, cu 200 de lei și chiar 700 de lei.

Directorul de program Expert-Grup, Sergiu Gaibu, a declarat pentru Jurnal.md că după această indexare a pensiilor cel mai mult vor avea de suferit persoanele în etate care sunt singure.

„În mod special, cei din zona rurală au pensii sub coșul minim de consum. O parte sunt susținuți de familie și copiii maturi care se află la muncă peste hotare. În municipiul Chișinău există un suport în valoare de 40% din factura pentru încălzire centrală pentru persoanele cu venituri reduse. În cea mai dificilă situație se află persoanele în etate singure, care de cele mai multe ori se află în categoria sub pragul sărăciei, iar din pacate mecanisme eficiente de asistență socială nu sunt”, menționează expertul.

Prețurile la produsele alimentare în 2019 s-au majorat cu 12,4%

Guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, a prezentat raportul pentru anul 2020, menționând că este posibilă scumpirea ușoară a combustibilului și creșterea prețurilor la produsele alimentare.

Conform Biroului Național de Statistică, pe parcursul anului 2019 preţurile la produsele alimentare s-au majorat în medie cu 12,4% față de anul 2018. În special a crescut prețul la cartofi - cu 53,6%, fructe proaspete – cu 52,4%, ouă de găină – cu 37,3%, crupe – cu 17,4%, miere de albine – cu 10,4%, pește și conserve din pește – cu 9,6%, unt țărănesc – cu 8,9%, lapte şi produse lactate – cu 7,9%, carne, preparate și conserve din carne – cu 6,6%, făină de grâu – cu 5,3%.

În timp ce deputații PD și PSRM au susținut indexarea pensiilor cu 7,8%, în legea bugetului pe 2020 au strecurat un amendament pentru a mări salariile parlamentarilor, de la 14.000 de lei - la 18.000 de lei, cu 30 la sută. Majorarea a stârnit gâlceavă nu doar în Parlament, dar și în societate, iar deputații PSRM susțineau că vor veni cu un amendament pentru micșorarea salariilor. Premierul Ion Chicu a declarat că nu va susține inițiativa și că salariile deputaților nu vor fi micșorate. Până astăzi nici socialiștii și nici democrații care au venit cu propunerea majorării nu au depus în plenul legislativului amendamente privind revenirea la salariile vechi.