Breaking News

image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Ultima oră! Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului

UPDATE 15:03 // Igor Grosu este noul președinte al Parlamentului, fiind ales cu 64 de voturi. Speakerul și-a ocupat locul în prezidiu în cadrul unei ceremonii oficiale.

„O să fiu succint pentru că avem multe de făcut. E o mare responsabilitate pentru mine. Țin să mulțumesc cetățenilor care au făcut alegerea de azi posibilă. Vreau să fiu un președinte al unui Parlament care va fi o fabrică de legi bune pentru oameni. Vă invit să trecem la treabă și să fim concentrați pe angajamentele pe care ni le-am asumat. Să avem succes pentru Moldova”, a declarat Igor Grosu din noua funcție.

Ulterior, Igor Grosu i-a înmânat copia stindardului fostului președinte al Parlamentului, Zinaida Greceanâi, care a ținut și un discurs de la tribuna centrală.

„Eu azi încă nu am vorbit de la această tribună. Spre regret, de la această tribună auzim acuzații nejustificate și promisiuni de răfuială. Parlamentul e obligat să apere dreputurile și libertățile tuturor cetățenilor, să apere Patria noastră. În această sală suntem mulți și diferiți. Unii mai tineri, alții mai în vârstă, unii mai experimentați, alții care abia vor pune în practică cunoștințele pe care le-au acaparat”, a spus Greceanâi.

UPDATE 14:14 // Procedura de votare a speakerului a început și are loc în holul Parlamentului. Votul este secret. Singurul candidat este Igor Grosu, înaintat de majoritatea parlamentară. Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a declarat că nu are niciun candidat pentru această funcție și că fracțiunea nu va participa nici la procedura de vot.

arhivaarhiva
arhivaarhiva
arhivaarhiva

UPDATE 13:48 // Sesiunea de întrebări s-a încheiat. „Mulți dintre cei care au luat cuvântul sunt cu pufușor pe botișor. Unul a fost bursier la Filat, iar dar din spusele lui Filat era bursier exact când se fura miliardul”, a comentat Lilian Carp.

Deputatul PAS a adăugat că noul președinte al Parlamentului nu va ignora opoziția, iar practica „ședințelor nocturne” și a proiectelor votate în grabă s-a încheiat.

UPDATE 13:39 // Partidul Șor a anunțat că va vota pentru Igor Grosu în funcția de președinte al Parlamentului. „Partidul Șor vă propune să terminăm cearta. Vom participa la votare, vom susține candidatura care există și vom vota pozitiv toate propunerile”, a declarat Marina Tauber.

TauberTauber

UPDATE 13:27 // „Vreau să aduc sincere condoleanțe poporului RM că astăzi au început „vremurile bune” cu cedarea a cinci hectare în inima capitalei. Acolo deja merge o beție. De Ziua Constituției am devenit la săraci. Poate să vorbiți cu curatorii dvs, să nu ne sărăcească. Vă înțelegeți mai bine cu ei”, a comentat socialistul Grigore Novac.

„Înțeleg că cunoașteți bine dedesubturile lumii funciare și nu e rău, nu mă pricep în aceste tranzacții, căsătorii”, a răspuns Igor Grosu, făcând aluzie la faptul că socialistul s-a căsătorit fictiv pentru niște terenuri.

„Când s-a lua decizia privind acel teren, liderul dvs. care lipsește a alergat repede la Ambasada aia de pe Mateevici să dea explicții. Eu treabă n-am. Spun asta ca să arăt cât de ipocriți sunteți, cu standarde duble”, a adăugat Grosu.

UPDATE 13:38 // Sesiunea întrebărilor a început cu o ieșire nervoasă a deputatului PSRM Bogdan Țârdea. „Ați participat la furtul miliardului. Aveți dreptul să candidați la funcția de speaker, în loc să fiți la pușcărie? Vă rog, da sau nu?”, a întrebat Țârdea.

În replică, Igor Grosu a anunțat că îl va acționa în judecată pe Țârdea.

„Ar fi fost straniu dacă flagmanul propagandei miniciunii nu ar fi luat cuvântul. Ați uitat să mă învinuiți de marea depresiune și alte cataclisem. Sunteți întruchiparea manipulării și minciunii. Sunteți un trădător de cea mai mare speță”, a fost răspunsul lui Igor Grosu.

ȚârdeaȚârdea

UPDATE 13:08 // Igor Grosu susține un discurs în fața deputaților înainte de procedura de alegere.

„Votul din 11 iulie este istoric, pentru noi înseamnă o resposabilitate fără precedent. Oamenii nu vor un Parlament care este loc de adăpost pentru cei cercetați cu legea, în care se votează scheme ilegale. Vor un Parlament unde se votează legi importante pentru viața lor, pentru dreptate, lege și disciplină. Nu zic că va fi ușor, dar vom lupta în fiecare zi. Vom lua decizii, pe alocuri dureroase pentru a construi ceva onest, bun și durabil. Am mesaj către opoziție - nu ne așteptăm să ne menajați, să fiți „opoziție constructivă”. În spatele acestui termen se ascund înțelegeri de culise. Nu încercați să fiți avocații oligarhilor, acoperindu-vă cu rolul de opoziție. Jocurile „de-a culiocul” s-au terminat”, a menționat Igor Grosu.

GrosuGrosu

Candidatul la funcția de speaker a prezentat prioritățile noului Parlament, printre care legile cu privire la reforma justiției, susținerea mediului de business, integrare europeană, susținerea tinerilor, dezvoltarea regională, etc.

„Am venit cu însărcinări clare din partea oamenilor - să curățim ce e stricat și să creeăm condiții de viață bună pentru oameni”, a adăugat Igor Grosu.

UPDATE 12:56 // Comisia a înregistrat un singur candidat la funcția de președinte al Parlamentului. Este vorba de Igor Grosu, înaintat de PAS.

„Sunt câțiva deputați care au participat online, dar semnăturile sunt depuse de toți cei 63 deputați. Ei sunt David Copperfield. Procedura nu a fost viciată? Aceste semnături sunt valabile?”, s-a arătat nemulțumit socialistul Vasile Bolea.

„Pentru cei care susțin candidatura și au votat on-line, semnăturile sunt depuse de președintele ședinței. Chiar dacă nu considerați că aceste semnături nu sunt valabile, regulile de procedură sunt stabilite de fracțiune. Puteți să contestați, acolo unde considerați că puteți să contestați. Chiar aștept argumentele”, a explicat Sergiu Litvinenco.

UPDATE 11:55 // Igor Grosu este candidatul majorității parlamentare la funcția de președinte al Parlamentului. BECS a anunțat că nu are candidat și nici nu va participa la vot.

UPDATE 11:47 // Sergiu Litvinenco a fost ales președinte al comisiei speciale de alegere a speakerului. Comisia a aprobat regulamentul în acest sens, certificatul de înregistrare a candidatului la funcția de președinte al Parlamentului și lista deputaților care urmează să participe la votare. Candidații se vor putea adresa cu un discurs deputaților, iar ulterior vor răspunde la întrebări.

„Cred că 30 de minute ar fi suficient ca toate fracțiunile să vină la comisie pentru a înregistra candidații la funcția de președinte al Parlamentului”, a spus Litvinenco.

„E suficient și 5 minute. BECS nu are niciun candidat. Vă oferim dvs. această posibilitate. La procedura de vot nu vom participa”, a spus Zinaida Greceanâi. „Noi avem 32 de candidați, dar nu participăm”, a spus și Vladimir Voronin.

UPDATE 11:10 // A fost aprobată componența comisiei speciale de alegere a președintelui Parlamentului. Membrii comisiei urmează să organizeze procesul. A fost luată o pauză de jumătate de oră.

______________

Deputații au format o comisie specială, astfel demarând procedura de alegere a președintelui Parlamentului.

După formarea comisiei speciale, a fost luată o pauză tehnică pentru procesul de pregătire a proiectului Parlamentului.

constituireconstituire
constituireconstituire
constituireconstituire
constituireconstituire
constituireconstituire
constituireconstituire
constituire, boleaconstituire, bolea
constituire, general, parlamentconstituire, general, parlament
voronin, taubervoronin, tauber
dodon, psrm, greceanâidodon, psrm, greceanâi
dodondodon
pas, grosu, popșoipas, grosu, popșoi

Noutăţile partenerilor

comentarii: