image
Sursa foto: Instagram

A scăpat de lupta cu depresia, iar la 55 de ani vrea să revină în ring. Mike Tyson, provocat la un nou meci de box

Mike Tyson (56 de ani) a fost provocat la un nou meci de box de către cel care și-a anunțat revenirea în ring la 55 de ani, după ce a scăpat de lupta cu depresia.

Butterbean (55 de ani), boxer de legendă, vrea să își pună din nou mănușile în mâini într-un meci de categorie grea, iar ca adversar și-l dorește pe nimeni altul decât Mike Tyson, care plănuiește să se lupte în acest an deja cu Lennox Lewis.

Butterbean, pe numele său real Eric Scott Esch, a mai avut în trecut șansa de a se lupta cu Mike Tyson, însă a refuzat acest lucru din cauza faptului că se confrunta cu probleme de depresie. Acum, după ce a trecut peste această periaodă nefastă din viața sa, Butterbean vrea să se lupte cu ”Cel mai rău om al Planetei”.

”Eram în acel loc întunecat (n.r. când i s-a mai propus în trecut să se lupte cu Mike Tyson). Nu era posibil. Sunt în viață acum, sunt gata să lupt. Și Mike este într-o formă grozavă, ar fi o luptă a naibii de bună. Am ieși amândoi să luptăm, Mike nu va fugi de mine. Acolo ar fi marea lui greșeală”, a declarat Butterbean, potrivit The Sun.

Butterbean nu plănuiește să se lupte doar cu Mike Tyson, ci îl are în minte și pe youtuberul Jake Paul.

”Jake Paul își bate gura prea mult, nu s-a luptat niciodată cu nimeni, mi-ar plăcea să mă lupt cu el. Dar cred că oamenilor le-ar plăcea să ne vadă pe mine și pe Tyson făcând asta”, a mai precizat Butterbean.

Butterbean nu a mai luptat din 2013, când a pierdut confruntarea cu australianul Kirk Lawton. Acesta a înregistrat de-a lungul timpului în ring nu mai puțin de 77 de victorii, 10 înfrângeri, în timp ce patru confruntări s-au terminat la egalitate. În afară de box, Butterbean a mai luptat în cușca de MMA, dar și în ringul de wrestling.

De partea cealaltă, Mike Tyson a revenit în ringul de box în noiembrie 2020, când a încheiat la egalitate meciul contra lui Roy Jones Jr.

La meciul cu Roy Jones, din 2020, Tyson a avut o bursă de 10 milioane de dolari, însă el câștigă de câțiva ani foarte bine din afacerea cu cannabis, care îi aduce în jur de 500.000 de dolari pe lună.

Mike Tyson a înregistrat de-a lungul carierei sale 50 de victorii la categoria grea, a fost învins de șase ori și a terminat la egalitate o partidă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: