image
Sursa foto: GettyImages

Grecii își fac propriul lor test de depistare a coronavirusului, mai ieftin

Grecia se pregătește să lanseze un test molecular propriu pentru detectarea COVID-19, care ar putea oferi o alternativă mai ieftină la kiturile provenite din import, dar şi acces la un stoc suficient, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Mai multe centre de cercetare şi cel puţin două universităţi de stat din Grecia sunt implicate în acest proiect, lansat în februarie. Cercetătorii din Grecia susțin că testul lor are o rată de precizie de peste 90%. Viitorul test va utiliza probe recoltate prin exsudat nazal.

Grecia, care a anunțat că introduce testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, foloseşte în prezent kituri de diagnostic importate de la diverşi furnizori din alte ţări.

Doi cercetători implicați în proiect au declarat, sub protecția anonimatului, că testul autohton ar putea fi disponibil „în viitorul apropiat”.

„Nu vom mai depinde de teste din străinătate şi cred că vom putea să facem nişte anunţuri semnificative în ceea ce priveşte cercetarea în protocoalele terapeutice”, a declarat săptămâna aceasta, într-un interviu, prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis Mitsotakis.

În general, teste atât pentru detectarea prezenţei virusului, cât şi pentru punerea în evidenţă a anticorpilor pe care îi produce sistemul imunitar pentru a lupta contra infecţiei au devenit disponibile pe scară largă, însă acestea nu sunt infailibile. Rezultatele pot fi fals-pozitive, fals-negative sau ambigue, ceea ce poate duce la confuzie.

Grecia a luat măsuri prompte pentru a ţine sub control epidemia de COVID-19 impunând în martie o perioadă de izolare la domiciliu. Pe teritoriul ţării s-au înregistrat mai puţin de 4.000 de cazuri şi sub 200 de decese.

Pe de altă parte, cercetătorii eleni au spus că au dezvoltat și un test cu „o precizie de peste 90%” care poate detecta anticorpii împotriva noului coronavirus. Grecii în curs de desfăşurare și o cercetare despre modalitatea prin care anticorpii ar putea fi utilizaţi într-un potenţial tratament.

Noutăţile partenerilor

comentarii: