image
Sursa foto: colaj jurnal.md

Autodenunțul polițistei care a înfățișat-o pe Maia Sandu, sărutând o fată: „Cavcaliuc mi-a zis să caut o domnișoară” (VIDEO)

Un grup format din foști angajați ai Inspectoratului General al Poliției, în special din cadrul Direcției nr.5, au pus la cale, în anii 2016-2019, denigrarea imaginii Maiei Sandu, pe atunci lider al Partidului Acțiune și Solidaritate. Jurnal TV a intrat în posesia unei ordonanțe de începere a urmăririi penale, emisă pe 30 septembrie trecut, de către procurori. Acțiunile ilegale erau coordonate de către Gheorghe Cavcaliuc, pe atunci șef adjunct al IGP. Dosarul așa și nu a ajuns pe masa magistraților.

Jurnal TV i-a solicitat un comentariu lui Cavcaliuc, care se află acum în Marea Britanie, dar acesta nu a răspuns. Spre seară Cavcaliuc a publicat un mesaj pe canalul său de Telegram în care afirmă că a depus o cerere, care ar conține probe ce i-ar demonstra nevinovăția și a solicitat scoaterea sa de sub urmărire penală. Mai mult, el cere clasarea cauzei penale și susține că dosarul ar fi fabricat.

Ordonanța de începere a urmăririi penale a fost semnată de către Dumitru Răileanu, procurorul în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acesta a constatat că un grup de persoane condus de Vladimir Plahotniuc a cauzat prejudicii cetățeanului Maia Sandu.

Constatarea procurorului în ordonanța de începere a urmăririi penale:

„În perioada 2016-2019, funcționari publici cu statut special din cadrul MAI au achiziționat cu mijloace bănești acumulate legal un autovehicul similar celui deținut de către Maia Sandu, "Toyota RAV-4", căruia i-au fost atașate numere de înmatriculare identice cu cele ale automobilului numitei. Ulterior, au fost filmate și montate mai multe situații, în care o persona asemănătoare la exterior cu Maia Sandu ar coborî dintr-un automobil ce ar aparține omului de afaceri Ilan Șor, care era atunci unul dintre principalii figuranți în cauzele penale pe fapte infracționale în domeniul bancar, numit generic furtul miliardului.”

Potrivit procurorilor, în aceeași perioadă, unii angajați ai Ministerului de Interne au desfășurat acțiuni ilegale împotriva Maiei Sandu, cu scopul culegeri informației despre viața ei personală. Aceștia au efectuat „măsuri speciale de investigație”, în vederea monitorizării liderului PAS și a simulării unor situații compromițătoare în privința acestuia.

Constatarea procurorului în ordonanța de începere a urmăririi penale:

„Pe parcursul lunii martie 2018, funcționari publici cu statut special din cadrul MAI au asigurat procurarea biletelor de avion și deplasarea în orașul Munchen a mai multor persoane, dintre care unele în exercitarea funcției publice, unde au filmat și montat imagini, în care o persona asemănătoare la exterior cu Maia Sandu ar săruta în stradă o persoană de gen feminin”.

Procurorul Dumitru Răileanu a pornit urmărirea penală pe baza unei declarații de autodenunțare a fostei șefe a Serviciului Supraveghere a Secției nr.1 din cadrul Direcției nr.5 a INI. Persoana în cauză a fost cea care a jucat rolul Maiei Sandu în toate imaginile video, care au avut scopul de a o compromite pe șefa Partidului Acțiune și Solidaritate. Potrivit denunțului, totul a fost pus la cale de Gheorghe Cavcaliuc, pe atunci șef adjunct al IGP.

Autodenunțul fostei angajate a Direcției nr.5 a INI:

„Am fost chemată de Gheorghe Cavcaliuc, care mi-a dat aproximativ zece mii de lei pentru a procura îmbrăcăminte identică cu cea din garderoba Maiei Sandu. Întâlnirea a avut loc în biroul lui Cavcaliuc, din incinta IGP. El mi-a spus că voi fi sunată de Maxim Ciubaciuc, șeful Secției nr.1 a Direcției de Investigație a Fraudelor. Întâlnirea a avut loc în sectorul Buiucani. Ion Cojocaru, Rostislav Sobiețki și Maxim Ciubaciuc urmau să fotografieze și să filmeze, dintr-un automobil, întâlnirea Maiei Sandu cu Ilan Șor.”

Angajata Direcției nr.5 trebuia să coboare din mașina identică cu cea a Maiei Sandu și să meargă spre automobilul lui Ilan Șor, la volanul căruia era Dumitru Vlașceag, pe atunci fost ofițer al INI. Un scenariu asemănător a fost și în Germania.

Autodenunțul fostei angajate a Direcției nr.5 a INI:

„Gheorghe Cavcaliuc mi-a dat 1.200 de dolari pentru procurarea urgentă a biletelor de avion spre Germania. Mi-a zis să caut o domnișoară, care să participe cu mine la înscenarea unei secvențe de denigrare a Maiei Sandu. Totul s-a întâmplat pe aleea centrală din Munchen. Am făcut mai multe fotografii, precum că Maia Sandu ține de mână o domnișoară și se sărută, ca un cuplu de lesbiene.”

Imaginile din Munchen au fost publicate în spațiul online, fiind preluate de un portal de știri. Se întâmpla în 2019, înainte de alegerile parlamentare din 24 februarie. În comentarii, internauții afirmau că una dintre femei ar fi Maia Sandu, liderul PAS, sugerând că aceasta e lesbiană.

Maia Sandu a negat atunci acest lucru, reclamând o provocare. Sandu afirma că nu a fost niciodată în orașul Munchen, unde au fost făcute filmările, și că totul a fost pus la cale de Partidul Democrat, condus atunci de Vladimir Plahotniuc. Dosarul respectiv nu a fost trimis în judecată.

Procurorul a menționat în Ordonanța de urmărire penală că are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii și identificarea înfăptuitorului. Doar atunci va decide dacă dosarul va ajunge pe masa magistraților. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, întrucât acuzatorul a fost suspendat, iar dosarul a trecut în gestiunea unui alt procuror.

„Am fost suspendat în urma investigațiilor pe care le-am făcut în privința lui Plahotniuc. Dosarul penal despre care vorbiți dumneavoastră face parte din categoria dosarelor care au fost pornite în baza cercetării faptelor petrecute în perioada statului capturat. Este vorba despre angajații poliției, ai procuraturii și ai instanțelor de judecată. Eu și în prezent sunt persecutat pentru aceste investigații și am fost suspendat și înlăturat de pe acest dosar. Ce se întâmplă cu acest dosar nu pot să vă spun, pentru că a fost transmis altor persoane. Nu-mi rămâne să cred că încă se afla la faza de urmărire penală, dar eu nu pot comenta acțiunile colegilor mei”, a declarat procurorul suspendat al PCCOCS Dumitru Răileanu.

Pentru a afla mai multe, Jurnal TV l-a telefonat pe ofițerul de presă al PCCOCS, Emil Gaitur. Acesta a confirmat că dosarul cu pricina a fost trimis în gestiunea altui procuror.

„Dosarul nu a fost trimis în judecată, pentru că se află la etapa de urmărire penală. Procuratura va emite un comunicat când dosarul va ajunge pe masa magistraților”, a declarat Emil Gaitur.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: