image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Procurorii cer conexarea celor dosare în care este vizat Alexandr Stoianoglo

Procurorii cer conexarea celor dosare în care este vizat Alexandr Stoianoglo. Același lucru îl solicită și avocații lui Stoianoglo. Judecătorul Natalia Patrașcu a expediat astăzi dosarul în care Stoianoglo este învinuit de încălcarea inviolabilității vieții personale a fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, la același complet de judecători, care examinează un alt dosar în care este vizat Stoianoglo. Potrivit lui Viorel Morari, conexarea dosarelor va conduce la tergiversarea examinării cauzei penale.

Alexandr Stoianoglo este învinuit că, în calitate de procuror general a intrat în posesia unor corespondențe private ale lui Viorel Morari cu mai multe persoane, obținute din telefonul mobil al acestuia, ridicat în cadrul cauzei penale în care ultimul era vizat.

„Am solicitat conexarea cauzelor, pentru că Articolul 42 din Codul de Procedura Penală prevede expres că în cazul în care în instanță de judecată se află mai multe cauze penale referitor la una și aceeași persoană, ele urmează a fi conexate într-o procedură unică”, afirmă avocatul Vasile Gafton.

Această cauză penală ar putea fi conexată cu cea, în care Stoianoglo este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu. Acesta este acuzat că a dispus acordarea îndemnizaţii unice de 270 de mii de lei fostului şef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale, Nicolae Chitoroagă, la plecarea din sistem.

Vor fi sau nu conexate cele două cauze penale în care este vizat Stoianoglo vor decide magistrații care examinează acest dosar.

comentarii: